Art. 42. - Notarul public este suspendat din funcţie: - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE

M.Of. 237

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
Art. 42
(1)Notarul public este suspendat din funcţie:
a)în caz de incompatibilitate;
b)pe perioada interdicţiei de a-şi exercita funcţia, dispusă în condiţiile legii sau ca măsură disciplinară;
c)în caz de nedepunere a situaţiei statistice lunare la termenul stabilit prin hotărârea Consiliului Uniunii, timp de două luni consecutiv;
d)pentru neachitarea integrală, în termen de două luni de la scadenţă, a obligaţiilor băneşti profesionale, până la achitarea debitului şi, după caz, a penalităţilor aferente acestuia; prin obligaţii băneşti profesionale se înţeleg următoarele: cota de contribuţie profesională datorată Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi Camerei Notarilor Publici, contribuţia la sistemul propriu de pensii datorată Casei de Pensii a Notarilor Publici, contribuţia de răspundere civilă datorată Casei de Răspundere Civilă a Notarilor Publici, tariful datorat pentru serviciile furnizate de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale şi alte obligaţii băneşti profesionale;

d1)pentru neachitarea integrală, la scadenţă, a impozitelor, tarifelor şi a oricăror alte obligaţii băneşti datorate bugetului de stat sau bugetului local, în legătură cu exercitarea profesiei, până la achitarea integrală a debitului şi, după caz, a penalităţilor aferente acestuia;

e)în caz de incapacitate temporară de muncă;
f)în cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;
g)în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, până la încetarea măsurii;
h)la cererea formulată în scris;
i)când suferă de o boală psihică, ce îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod corespunzător, în condiţiile stabilite de regulament;
j)în cazul prevăzut la art. 40 alin. (7).
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. g), instanţa de judecată comunică de îndată compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Uniunii copia certificată a hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus măsura arestării preventive a notarului public.
(3)După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. i), Camera, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a notarului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune încetarea din funcţie, potrivit legii.
(4)La suspendarea din exerciţiul funcţiei, notarului public îi revine obligaţia predării de îndată Camerei a sigiliilor, registrelor şi, după caz, a arhivei, în vederea păstrării pe perioada suspendării.
(5)Suspendarea încetează dacă au dispărut împrejurările care au determinat-o.
(6)În cazul suspendării din funcţia de notar, termenul de suspendare începe să curgă de la data încheierii procesului-verbal de preluare a sigiliilor şi închidere a registrelor.