Art. 34. - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE
M.Of. 237
În vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2024
Art. 34
(1)În funcţie de cererile comunicate de Ministerul Justiţiei, Consiliul Uniunii va solicita Camerelor pentru care judecătorii şi-au exprimat opţiunea să propună un număr de locuri corespunzător cu opţiunile formulate. La formularea propunerilor, Camerele vor avea în vedere criteriile prevăzute de prezenta lege pentru actualizarea numărului de posturi.
(2)Pe baza propunerilor primite de la Camere, Consiliul Uniunii formulează propunerile de posturi destinate a fi ocupate de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care le supune aprobării ministrului justiţiei.
(3)După emiterea ordinului de actualizare a posturilor destinate a fi ocupate de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei va emite ordinele de numire în funcţia de notar public a solicitanţilor care îndeplinesc condiţiile de mai sus.
(4)În cazul în care există mai mulţi solicitanţi pentru acelaşi post, aceştia vor fi departajaţi după criteriile stabilite în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (8)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (8)
- Sentinta nr. RJ ee6385858/2024 din 22-oct-2024, Curtea de Apel Oradea, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 1925/2020 din 03-iul-2020, Curtea de Apel Bucuresti, pretentii (Asigurari sociale)
- Decizie nr. 320/2020 din 27-mai-2020, Tribunalul Gorj, partaj judiciar (Civil)