Secţiunea 1 - Drepturile notarilor publici - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE

M.Of. 237

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 1:Drepturile notarilor publici
Art. 64
(1)Notarii publici îşi exercită funcţia şi se bucură de stabilitate în funcţie, neputând fi mutaţi în altă localitate fără acordul lor.
(2)Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate sau ridicate numai în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Contactul profesional dintre notarul public şi clientul său nu poate fi interzis sau restrâns.
Art. 65
(1)În cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie, administraţia locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua, cu prioritate, toate măsurile necesare pentru a permite contactul de îndată al notarului public cu clientul şi respectarea drepturilor prevăzute de lege.
(2)În cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 66
(1)Notarul public are următoarele drepturi;
1.să primească onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în condiţiile legii;
2.să aleagă şi să fie ales în organele de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor, în condiţiile prevăzute în statut;
3.să se adreseze organelor Uniunii şi ale Camerelor şi să primească informaţiile solicitate în condiţiile stabilite prin statut sau actele normative interne;
4.să poarte însemnele Uniunii şi ale Camerelor;
5.să beneficieze de concediu de odihnă, anual, în condiţiile stabilite prin statut;
6.să beneficieze de drepturile de asigurări sociale pe baza contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de stat şi/sau la sistemul privat, în condiţiile legii;
7.să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activităţii notariale, atât la nivelul Camerelor, cât şi al Uniunii;
8.să adere individual la Uniunea Internaţională a Notariatului;
9.să participe, la cerere, la şedinţele organelor Camerelor şi ale Uniunii, atunci când are un interes propriu, în vederea susţinerii acestuia;
10.să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activităţii biroului din cauza incapacităţii temporare de muncă;
11.să beneficieze, la cerere, de asistenţă juridică din partea Uniunii, prin personalul de specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională;
12.să participe la manifestări profesionale organizate în ţară şi străinătate;
13.să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege şi statut.
(2)Notarul public îşi poate face cunoscute datele profesionale atât cu privire la persoana sa, cât şi cu privire la locul unde îşi exercită funcţia, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei.
Art. 67
(1)Notarii publici au dreptul la onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în conformitate cu art. 57 alin. (1) lit. d).
(2)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. d), la propunerea Consiliului Uniunii, ministrul justiţiei poate stabili acte şi proceduri notariale pentru care onorariul se stabileşte liber, între notarul public şi solicitant.
Art. 68
Notarul public are dreptul la concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite prin statut. Notarul public are obligaţia de a înştiinţa Camera în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă.
Art. 69
Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu:
a)desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţia:
1.activităţii şi funcţiei didactice universitare/de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică;
2.activităţii literar-artistice şi publicistice;
3.activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică;
4.calităţii de deputat sau senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului;
5.calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori în alte organizaţii interne şi internaţionale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaborează;
6.calităţii de membru într-un consiliu de administraţie;
7.calităţii de membru în cadrul unei asociaţii sau fundaţii;
b)exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la lit. a) pct. 4;
c)exercitarea unei funcţii de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier;
d)exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvenţă;
e)desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii;
f)calitatea de administrator sau de preşedinte al unui consiliu de administraţie al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.