Art. 39. - Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul
M.Of. 373
În vigoare Versiune de la: 30 Mai 2025
Art. 39 (1)În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi.
(2)Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale.
(3)Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor.
(4)Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.
*) Potrivit Deciziei nr. 12/2021, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 311, art. 32 alin. (5) lit. a), art. 39, 44, 45, art. 47 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (1), (4), (6) şi (7) şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 68 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea consiliului local de aprobare a unui plan urbanistic zonal reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (206)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (206)
- Sentinta nr. RJ 84d68g237/2025 din 25-aug-2025, Tribunalul Bihor, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e4ge8g68/2025 din 03-apr-2025, Tribunalul Covasna, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ de8d49e86/2025 din 13-feb-2025, Tribunalul Bacau, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (3)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Documentaţia de urbanism. Cerere în anularea hotărârii Consiliului Local de respingere a Planului Urbanistic de Detaliu şi în obligarea la aprobarea documentaţiei şi emiterea Planului Urbanistic de Detaliu. Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Primarului. Condiţionarea obţinerii unei documentaţii de urbanism prin care să se recunoască dreptul de a construi
- Repere jurisprudenţiale în materia dreptului de proprietate publică
- Întâlnirea preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ şi fiscal, Cluj-Napoca, 5-6 mai 2022