Secţiunea 2 - Suspendarea şi retragerea licenţelor - Legea 325/2006 serviciului public de alimentare cu energie termică - Republicare

M.Of. 217

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 2:Suspendarea şi retragerea licenţelor
Art. 18
(1)În caz de neîndeplinire de către titularul licenţei a obligaţiilor sale legale, precum şi în caz de nerespectare a condiţionărilor, limitărilor, restricţiilor, interdicţiilor sau a sarcinilor stabilite prin licenţă, constatate de autoritatea de reglementare competentă din oficiu ori la sesizarea unor terţi sau la notificarea de către titular, autoritatea de reglementare competentă va proceda după cum urmează:
a)în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor nu este imputabilă titularului, va dispune:
- un termen de conformare, dacă situaţia creată este remediabilă;
- retragerea licenţei, dacă situaţia creată este iremediabilă;
b)în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor este imputabilă titularului, va dispune:
- suspendarea licenţei, integral sau parţial, pe o perioadă fixată pentru remedierea situaţiei create şi pentru conformare cu licenţa, dacă situaţia creată este remediabilă;
- retragerea licenţei, dacă situaţia creată este iremediabilă.
(2)Autoritatea de reglementare competentă retrage licenţa, în cazul decăderii, incapacităţii sau al falimentului titularului, precum şi la încetarea concesiunii ori a locaţiunii capacităţii energetice, la vânzarea capacităţii de către titular sau la încetarea contractului de delegare a gestiunii.
(3)În timpul sezonului de încălzire, operaţiunile de suspendare ori de retragere a unei licenţe sunt permise doar cu avizul favorabil al autorităţii administraţiei publice locale care are atribuţii privind asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, potrivit legii.