Capitolul viii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 961
În vigoare Versiune de la: 14 Iulie 2023
CAPITOLUL VIII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 44
(1)Până la operaţionalizarea compartimentului cu atribuţii financiar-contabile din cadrul Agenţiei., dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, finanţarea Agenţiei se realizează din bugetul aparatului propriu al Ministerului Justiţiei. La data operaţionalizării, Ministerul Justiţiei repartizează, potrivit legii, credite bugetare şi credite de angajament Agenţiei.
(2)Până la operaţionalizarea compartimentelor cu atribuţii de resurse umane şi administrative din cadrul Agenţiei, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, atribuţiile în domeniu se exercită, în condiţiile prezentei legi, de către directorul general al Agenţiei, prin direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, în colaborare cu personalul Agenţiei. Atribuţiile în domeniul resurselor umane se exercită potrivit reglementărilor specifice aplicabile categoriilor de personal similare din cadrul Ministerului Justiţiei.
(3)La data operaţionalizării compartimentului cu atribuţii de resurse umane din cadrul Agenţiei, acesta preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Ministerul Justiţiei dosarele profesionale, precum şi orice alte documente şi evidenţe în legătură cu cariera personalului Agenţiei.
(4)La data operaţionalizării compartimentului cu atribuţii administrative din cadrul Agenţiei, acesta preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Ministerul Justiţiei toate documentele în legătură cu activitatea Agenţiei şi programele de asistenţă tehnică, precum şi orice alte documente referitoare la patrimoniul Agenţiei.
(5)Până la operaţionalizarea compartimentelor din cadrul Agenţiei, orice alte atribuţii decât cele prevăzute la alin. (1)-(4) se pot duce la îndeplinire cu sprijinul departamentelor de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, potrivit specificului acestora.
Art. 45 Pentru operaţionalizarea sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni prevăzut la art. 38, băncile transmit, în termen de cel mult 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit formularului stabilit prin ordin al ministrului justiţiei, situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului ori încheierea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate.
Art. 46
(1)În vederea creşterii capacităţii instituţionale de identificare a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia poate accesa şi primi informaţii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la bunurile mobile şi imobile.
(2)Procedura de colectare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a informaţiilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)Autorităţile şi instituţiile publice care deţin informaţii cu privire la proprietăţile imobiliare şi mobiliare au obligaţia de a transmite aceste informaţii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit procedurii şi la termenele stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2).
(4)În vederea asigurării accesului direct al organelor de urmărire penală, al instanţelor de judecată şi al Agenţiei la informaţiile deţinute potrivit alin. (1), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală încheie protocoale de cooperare.
Art. 47
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 252, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea făcută potrivit alin. (3), precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se depun în contul constituit potrivit legii speciale, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor."
2.La articolul 2521, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. (1), (2) şi (3) se depun în contul prevăzut de art. 252 alin. (8)."
3.La articolul 2521, alineatul (5) se abrogă.
Art. 48
Alineatul (2) al articolului 185 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Asistenţa solicitată de oficiile de recuperare a creanţelor sau alte autorităţi cu atribuţii similare din statele membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit procedurii prevăzute de legea prin care este desemnată autoritatea naţională drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile."
Art. 49
Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 23 septembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele de valorificare abilitate, dacă prin lege nu se prevede altfel."
2.La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Bunurile intrate în proprietatea privată a statului care nu se află pe teritoriul României se valorifică de către Ministerul Afacerilor Externe."
3.La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) organe de valorificare - unităţile subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului aflate pe teritoriul României, precum şi structurile de specialitate cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României;"
4.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:
"Art. 21
Prin ordinul prevăzut la art. 2 lit. a) se stabileşte şi arondarea teritorială a deţinătorilor de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, din punctul de vedere al organului de valorificare competent a le prelua."
5.La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
(1) Bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri judecătoreşti definitive ori, după caz, definitive şi irevocabile."
6.La articolul 6, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:
"(41) Atunci când valorificarea priveşte bunuri confiscate în proceduri penale, din Comisia de evaluare poate face parte şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În acest caz, Comisia de evaluare este formată din 5 membri: 2 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne.
(42) În cazul în care reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate nu participă la evaluare, bunurile se evaluează în lipsa acestuia."
7.La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia de distrugere este formată din 5 membri: 2 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne, un reprezentant al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor."
8.La articolul 10 alineatul (1), litera f) se abrogă.
Art. 50
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 2 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la emiterea ordinului, valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se realizează de către organele de valorificare, astfel cum au fost definite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 51
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, modificarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 52
(11)Instituţiile prevăzute la alin. (1) actualizează anual sau, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Agenţiei, inventarul la nivel naţional al capacităţilor disponibile la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea stocării şi depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.
(1)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Secretariatul General al Guvernului, realizează un inventar la nivel naţional al capacităţilor disponibile la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea stocării şi depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.
(11)Instituţiile prevăzute la alin. (1) actualizează anual sau, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Agenţiei, inventarul la nivel naţional al capacităţilor disponibile la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea stocării şi depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.(2)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, realizează un inventaria nivel naţional al bunurilor mobile supuse măsurilor asigurătorii şi al stadiului în care acestea se găsesc.
(3)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Public şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, realizează, la nivel naţional, un inventar al bunurilor imobile supuse măsurilor asigurătorii, precum şi al stadiului în care acestea se găsesc, în limitele competenţelor legale.
(4)Capacităţile de stocare şi depozitare identificate potrivit alin. (1) sunt puse la dispoziţia Agenţiei cu titlu gratuit.
(5)Condiţiile şi procedura de utilizare a capacităţilor de stocare şi depozitare se detaliază prin protocoale de cooperare între Agenţie şi autoritatea sau instituţia publică deţinătoare.
(6)Atribuţiile prevăzute la art. 28 se exercită după împlinirea unui termen de 3 luni de la finalizarea inventarelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
Art. 53
Hotărârea Guvernului nr. 32/2011 privind desemnarea Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 54
(1)Până la operaţionalizarea sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia analizează, trimestrial, modul şi gradul de valorificare a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În exercitarea acestei atribuţii, Agenţia solicită informaţii şi date statistice de la autorităţile şi instituţiile publice române competenţe.
Art. 55
(1)Agenţia preia atribuţiile privind schimbul de date, informaţii şi bune practici în materia identificării bunurilor provenite din infracţiuni, asumate până la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei.
(2)Până la încheierea protocoalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), protocoalele încheiate de Ministerul Justiţiei pentru operaţionalizarea Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei rămân în vigoare.
(3)Ministerul Justiţiei îşi menţine celelalte atribuţii prevăzute de lege pentru Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni.
(4)În cuprinsul actelor normative sau a protocoalelor în vigoare, denumirea "Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni" se înlocuieşte cu denumirea "Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate", în ceea ce priveşte atribuţiile Agenţiei preluate, potrivit prezentei legi, de la Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni.
Art. 56
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta lege.
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta lege.*
Prezenta lege transpune prevederile art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 127 din 29 aprilie 2014.