Capitolul v1 - Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii - Legea 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 961
În vigoare Versiune de la: 14 Iulie 2023
CAPITOLUL V1:Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 371
(1)Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, denumit în continuare mecanismul, reprezintă cadrul instituţional şi financiar prin intermediul căruia se asigură:
a)alocarea de resurse în vederea implementării de activităţi şi proiecte care au ca obiective: educaţia juridică, prevenirea criminalităţii, asistenţa şi protecţia victimelor infracţiunilor, precum şi consolidarea capacităţii administrative, inclusiv logistice, a instituţiilor competente să identifice, să administreze sau să valorifice bunuri sechestrate;
b)facilitarea accesului victimelor infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, la compensaţii echitabile şi corespunzătoare prejudiciilor suferite.
(2)Mecanismul se constituie prin suplimentarea anuală a bugetelor ordonatorilor principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-f) cu sumele reprezentând 50% din sumele de bani confiscate în proceduri penale, 50% din sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale, precum şi 50% din sumele de bani obţinute din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, rămase după acoperirea cheltuielilor de valorificare, a deducerii sumelor care fac obiectul distribuirii internaţionale de către Agenţie, precum şi a altor reţineri, potrivit legii.
(3)Mecanismul se operaţionalizează începând cu ianuarie 2023 şi este funcţional pe durata a 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin lege.
(4)Ministerul Justiţiei analizează şi evaluează eficacitatea mecanismului după fiecare 2 ani de funcţionare şi iniţiază, după caz, proiecte de acte normative în vederea prelungirii duratei de funcţionare. În acest scop, instituţiile şi entităţile prevăzute la art. 372 alin. (1) comunică Ministerului Justiţiei propriile evaluări şi propuneri.
(5)Pentru anul 2023, cuantumul sumelor virate la bugetul de stat, prevăzute la alin. (2) şi care fac obiectul distribuirii în primul an de operaţionalizare a mecanismului este cel comunicat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru elaborarea raportului anual de activitate pentru anul 2021, prevăzut la art. 43 lit. f).
SECŢIUNEA 2:Instituţiile şi entităţile cu atribuţii în cadrul Mecanismului naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii
Art. 372
(1)Sumele din mecanism se alocă astfel:
a)20% pentru Ministerul Educaţiei;
b)20% pentru Ministerul Sănătăţii;
c)15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;
d)15% pentru Ministerul Public;
e)15% pentru Ministerul Justiţiei;
f)15% pentru Agenţie în vederea finanţării nerambursabile a proiectelor propuse de asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale.
(2)Sumele nerambursabile alocate asociaţiilor şi fundaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare. Fiecare contract de finanţare nerambursabilă nu poate depăşi 20% din totalul fondurilor alocate anual asociaţiilor şi fundaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) şi o durată maximă de 24 de luni.
(3)Sumele se utilizează de către instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pentru finanţarea de proiecte sau programe de prevenire a criminalităţii în condiţiile art. 377.
SECŢIUNEA 3:Procedura de colectare a fondurilor aferente Mecanismului naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii
Art. 373
(1)Sumele prevăzute la art. 372 alin. (1) se virează de către autorităţile fiscale competente, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (4) şi ale art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale», codificat cu codul de identificare fiscală al Agenţiei deschis la Trezoreria Statului.
(2)Agenţia încasează sumele în contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale», codificat cu codul de identificare fiscală al Agenţiei deschis la Trezoreria Statului, după cum urmează:
a)pentru sumele indisponibilizate în timpul procesului penal în contul unic administrat de Agenţie şi pentru care se dispune confiscarea prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, prin reţinerea de către Agenţie a procentului de 50% din sumele ce urmează a fi virate în conturile organelor de valorificare şi virarea lor ulterioară de către Agenţie în contul corespunzător;
b)pentru sumele rezultate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului prin confiscarea dispusă în materie penală, pentru sumele consemnate în conturi la unităţile bancare, altele decât contul unic administrat de Agenţie, precum şi pentru sumele de bani obţinute din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, prin virarea, semestrial, până la data de 15 a lunii următoare semestrului încheiat, de către organele de valorificare către Agenţie, a procentului de 50% aplicat la diferenţa dintre sumele încasate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în materie penală şi cheltuielile ocazionate de valorificarea acestora.
(3)După operaţionalizarea mecanismului, anual, până la data de 31 ianuarie, Agenţia comunică instituţiilor prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e), precum şi Ministerului Finanţelor suma ce revine fiecărei instituţii.
(4)După operaţionalizarea mecanismului, lunar, Agenţia virează sumele încasate din contul 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale» în contul de venituri ale bugetului de stat, la o poziţie distinctă de venituri ale bugetului de stat, «Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii», cod 35.01.03.01, codificat cu codul de identificare fiscală al fiecărui ordonator principal de credite al autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e), deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, şi al Agenţiei pentru asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f), deschis la Trezoreria Statului.
(5)Sumele existente în soldul contului 50.10.01 «Disponibil din sume colectate de ANABI din confiscări - proceduri penale» la finalul anului bugetar se reportează şi se utilizează în anul următor potrivit destinaţiilor prevăzute de lege.
Art. 374
(1)Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) solicită Ministerului Finanţelor introducerea modificărilor în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi structura bugetelor ordonatorilor principali de credite, prezentând următoarele documente justificative:
a)comunicarea prevăzută la art. 373 alin. (3);
b)copia extrasului contului de venituri bugetare deschis la Trezoreria Statului, în care au fost încasate sumele virate de Agenţie.
(2)Ministerul Justiţiei solicită Ministerului Finanţelor introducerea modificărilor în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi structura bugetului propriu, pentru sumele alocate Agenţiei potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (3).
Art. 375
(1)Se autorizează Ministerul Finanţelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite prevăzută la art. 374 alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi structura bugetelor acestora.
(2)Sumele introduse în volumul şi structura veniturilor bugetului de stat vor fi prevăzute la poziţia distinctă menţionată la art. 373 alin. (4). Pentru procedura de alocare de fonduri pentru asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f) se va folosi acelaşi indicator de poziţie distinctă.
(3)Sumele introduse în volumul şi structura cheltuielilor bugetului de stat vor fi prevăzute potrivit Clasificaţiei economice şi funcţionale, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice.
(4)Majorarea cu sumele încasate în lei se rotunjeşte din leu în leu, în minus, până la mie, urmând ca fracţia în lei rămasă să fie avută în vedere la modificările ulterioare.
(5)Sumele suplimentate conform alin. (1)-(4) se repartizează de ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi care au responsabilităţi în utilizarea fondurilor.
Art. 376
(1)Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) pot solicita Ministerului Finanţelor, până la data de 20 decembrie a fiecărui an, deschiderea creditelor bugetare aprobate în buget.
(2)Ministerul Finanţelor aprobă solicitarea prevăzută la alin. (1), formulată de ordonatorii principali de credite, în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.
(3)Până la data de 24 decembrie a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzuţi la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) virează în contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 371 din Legea nr. 318/2015», codificat cu codul de identificare fiscală al acestora, sumele primite şi care nu mai pot fi utilizate până la finele anului bugetar, determinate ca diferenţă între veniturile bugetare încasate de la Agenţie şi totalul plăţilor care au fost dispuse de ordonatorii principali de credite şi ordonatorii ierarhici inferiori, după caz, de la subdiviziunile de cheltuieli bugetare prevăzute la art. 375 alin. (3). Contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 371 din Legea nr. 318/2015» se utilizează şi de către Agenţie pentru virarea sumelor care nu mai pot fi utilizate până la finalul anului bugetar, determinate ca diferenţă între veniturile bugetare încasate şi totalul plăţilor care au fost dispuse de la subdiviziunile de cheltuieli bugetare prevăzute la art. 375 alin. (3) şi se codifică cu codul de identificare fiscală al acesteia. Virarea sumelor în contul 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 371 din Legea nr. 318/2015» se efectuează din contul de venituri bugetare prevăzut la art. 375 alin. (2).
(4)Până la data de 24 decembrie a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) vor efectua retragerea creditelor bugetare deschise şi neutilizate. Până la aceeaşi dată, aceştia vor solicita Ministerului Finanţelor introducerea modificărilor corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi structura bugetelor acestora, constând în diminuarea bugetelor respective cu sumele transferate în contul de disponibil potrivit prevederilor alin. (3).
(5)Sumele existente la finele anului în contul de disponibil 50.01.53 «Disponibil din sume primite conform art. 371 din Legea nr. 318/2015» se transferă în primele 10 zile lucrătoare ale anului următor de către ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) şi, respectiv, de către Agenţie în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la art. 373 alin. (4). Utilizarea cu aceeaşi destinaţie a sumelor astfel transferate se efectuează numai după majorarea cu sumele respective a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi a bugetelor ordonatorilor principali de credite prevăzuţi la art. 372 alin. (1) lit. a)-e), prin introducerea modificărilor corespunzătoare în aceste bugete conform procedurii prevăzute la art. 373 şi 374.
Art. 377
(1)Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) repartizează sumele pentru finanţarea unor proiecte sau programe de prevenire a criminalităţii, pe baza următoarelor criterii generale:
a)prioritatea proiectului sau programului, apreciată obiectiv în funcţie de importanţa stabilită în lege şi alte acte normative subsecvente; în lipsa acestora se va avea în vedere importanţa rezultată din gradul de nerealizare a unor obiective, apreciat conform raportului anual de activitate;
b)gradul de finanţare a proiectului sau programului, incluzând şi rezervele care să acopere nevoile neprevăzute;
c)lista priorităţilor instituţiei, conform programului de activitate aprobat;
d)corelarea cu alte proiecte sau programe naţionale.
(2)Sumele alocate bugetului Ministerului Justiţiei pot fi utilizate şi pentru suplimentarea fondurilor necesare pentru acordarea compensaţiei financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracţiunilor potrivit prevederilor Legii nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru acordarea voucherelor prevăzute la art. 3715.
(3)Conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e) pot aproba, prin ordin, criterii specifice de distribuire a sumelor.
SECŢIUNEA 4:Atribuţiile Agenţiei privind distribuirea fondurilor alocate în cadrul Mecanismului naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii
Art. 378
(1)Pentru fondurile care urmează să fie distribuite de către Agenţie către asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f), directorul general aprobă anual, prin decizie, programul anual de acordare a finanţărilor nerambursabile.
(2)Agenţia stabileşte prin programul anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile condiţiile generale aplicabile contractelor de finanţare nerambursabilă, precum şi obiectivele pe care doreşte să le atingă prin finanţarea activităţilor nonprofit de interes general.
(3)În vederea stabilirii programului anual de acordare a finanţărilor nerambursabile, Agenţia organizează consultări cu instituţii publice, asociaţii şi fundaţii.
Art. 379
(1)Selecţia beneficiarilor dintre asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f) se realizează după evaluarea propunerilor de proiect depuse.
(2)Evaluarea propunerilor de proiect şi selecţia beneficiarilor se realizează de către o comisie alcătuită din 5 membri numiţi prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea directorului general al Agenţiei. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai Agenţiei, precum şi 3 reprezentanţi ai altor instituţii sau autorităţi publice, ale căror priorităţi sunt reflectate în programul anual de acordare a finanţărilor nerambursabile.
(3)În derularea procedurii de selecţie, precum şi în vederea monitorizării, inclusiv financiare, a executării contractelor de finanţare nerambursabilă, Agenţia poate contracta experţi, entităţi sau societăţi specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.
(4)Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei.
(5)Evaluarea proiectelor se face pe baza unei grile de punctaj, aprobată ca parte a documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect. Grila de punctaj cuprinde criterii de evaluare, precum şi puncte alocate fiecărui subcriteriu.
(6)Metodologia privind promovarea, evaluarea, selectarea şi implementarea proiectelor se stabileşte prin ghidul solicitantului, aprobat prin decizie a directorului general al Agenţiei.
(7)Propunerile de proiecte vor cuprinde informaţii despre scopul, obiectivele specifice, modul în care proiectul răspunde obiectivelor programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, activităţile, costurile asociate şi rezultatele urmărite de solicitant, evaluabile pe baza unor indicatori obiectivi, a căror alegere este justificată.
(8)Criteriile de evaluare a proiectelor sunt următoarele:
a)relevanţa proiectului faţă de obiectivele stabilite în programul anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile;
b)metodologia proiectului;
c)realismul bugetului proiectului;
d)sustenabilitatea şi valoarea adăugată a proiectului;
e)elementele de noutate şi rezultatele concrete pe care proiectul propus le aduce în domeniul respectiv.
(9)Proiectul sau proiectele selectate ca fiind câştigătoare sunt acelea care întrunesc punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul, fiind cele mai avantajoase din punct de vedere tehnico-financiar. Algoritmul de calcul se stabileşte prin luarea în considerare, alături de bugetul proiectului, a criteriilor de evaluare prevăzute la alin. (8). Agenţia precizează în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat.
Art. 3710
Propunerile de proiect depuse de asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f) pot fi modificate în perioada de valabilitate a acestora numai pentru clarificarea unor calcule financiare sau a unor indicatori de natură tehnică, cuprinşi în propunerea financiară ori în cea tehnică, fiind permisă rectificarea unor erori aritmetice ori remedierea erorilor sau omisiunilor a căror corectare sau completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente în documentele prezentate de solicitant sau a căror corectare ori completare are rol de clarificare sau de confirmare.
Art. 3711
(1)Agenţia poate stabili în contractul de finanţare nerambursabilă ca plăţile către beneficiar să se facă în tranşe, în avans, în raport cu faza de execuţie a proiectului şi cu cheltuielile aferente, în funcţie de evaluarea posibilelor riscuri financiare, de durata şi evoluţia în timp a activităţii finanţate ori de costurile interne de organizare şi funcţionare ale beneficiarului.
(2)Beneficiarii finanţărilor nerambursabile au dreptul la avans şi la o plată finală. Beneficiarii care nu solicită avans depun doar cererea finală de plată.
(3)Beneficiarul finanţării nerambursabile prevăzut la art. 372 alin. (1) lit. f) deschide un cont bancar în lei dedicat exclusiv proiectului, iar toate plăţile se efectuează de către Agenţie în acest cont.
Art. 3712
(1)Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în anul bugetar în care se desfăşoară contractul.
(2)Agenţia nu va elibera beneficiarului ultima tranşă a finanţării nerambursabile mai înainte de validarea raportului final de activitate şi a raportului financiar, pe care beneficiarul este obligat să le depună la sediul Agenţiei în termen de cel mult 30 de zile de la terminarea activităţii. Validarea se va face în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea de către beneficiar a raportului final de activitate şi a raportului financiar.
Art. 3713
(1)Autorităţile publice prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a)-e), precum şi asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. f), beneficiare ale sumelor prevăzute la art. 372, transmit Agenţiei un raport anual privind modul de utilizare a sumelor de bani alocate, până la data de 31 ianuarie a anului următor.
(2)Rapoartele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Agenţiei.
SECŢIUNEA 5:Accesul victimelor infracţiunilor la compensaţii
Art. 3714
(1)Victimele infracţiunilor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita, prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, compensaţii financiare pentru prejudiciile morale suferite prin săvârşirea infracţiunii.
(2)Victimele infracţiunilor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita, prin derogare de la limita prevăzută la art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege, compensaţii financiare pentru prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârşirea infracţiunii.
(3)Cererile pentru acordarea compensaţiilor financiare prevăzute la alin. (1) şi (2) se formulează şi se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-34 din Legea nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3715
(1)Pentru acoperirea nevoilor urgente se poate acorda victimelor infracţiunii un avans din compensaţia financiară sub formă de voucher. Voucherele se acordă în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul.
(2)Voucherele se folosesc exclusiv de către victimele infracţiunilor pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal.
(3)Voucherele se distribuie victimelor prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice competente, precum şi asociaţiilor şi fundaţiilor cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale. Selectarea entităţilor publice şi private se va realiza cu respectarea criteriului distribuţiei geografice pentru a oferi tuturor victimelor posibilitatea de a accesa aceste vouchere.
(4)Lista entităţilor publice şi private implicate în procedura de distribuire a voucherelor către victimele infracţiunilor se publică şi se actualizează anual pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.
(5)Metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, cuantumul acestora, precum şi criteriile de selectare a entităţilor publice şi private se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Metodologia stabileşte etapele, responsabilităţile şi documentele aferente acestui proces, astfel încât acestea să permită acordarea voucherelor victimelor infracţiunii într-un termen de cel mult 72 de ore de la referirea victimei, în înţelesul Legii nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Avansul din compensaţia financiară sub formă de voucher este supus restituirii în condiţiile art. 22 alin. (2) şi art. 30 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 211/2004, cu modificările şi completările ulterioare.