Art. 298. - Art. 29 8 - Legea 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 961

În vigoare
Versiune de la: 14 Iulie 2023
Art. 298
(1)Preţul de pornire a licitaţiei este:
a)pentru prima licitaţie - preţul de evaluare; dacă există o ofertă de cumpărare mai mare decât preţul de evaluare, licitaţia începe de la acest preţ;
b)pentru a doua licitaţie - preţul de evaluare diminuat cu 25%;
c)pentru a treia licitaţie - preţul de evaluare diminuat cu 50%.
(2)La cea de-a treia licitaţie şi următoarele, bunurile sechestrate vor fi vândute dacă un ofertant oferă cel puţin 50% din preţul de evaluare.
(3)Bunul se adjudecă celui care, după 3 strigări succesive, făcute la intervale de timp de trei minute, care să permită opţiuni şi supralicitări, oferă preţul cel mai mare, iar atunci când există un singur ofertant, acesta a oferit preţul de pornire a licitaţiei.
(4)Pasul de licitaţie va fi prevăzut în anunţul de licitaţie şi este cuprins între 5 şi 15% din preţul de începere a licitaţiei, astfel:
a)pentru bunuri cu o valoare de până la 10.000 de lei, pasul de licitaţie se stabileşte la 15%;
b)pentru bunuri a căror valoare se încadrează între 10.001 şi 50.000 de lei, pasul de licitaţie se stabileşte la 10%;
c)pentru bunuri a căror valoare este mai mare de 50.001 de lei, pasul de licitaţie se stabileşte la 5%.
(5)Publicitatea vânzării la licitaţie trebuie efectuată cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
(6)Pentru fiecare termen de licitaţie se realizează o nouă publicitate a vânzării.
(7)Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta prin mandatari cu procură specială sau împuternicire avocaţială.
(8)Proprietarul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.