Capitolul iii - Dispoziţiuni generale - Legea 3093/1921 privind reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea

M.Of. 82

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 1921
CAPITOLUL III:Dispoziţiuni generale
Art. 24
Subsolul pământului expropriat pentru cultură rămâne proprietatea Statului, iar subsolul pământului expropriat pentru înfiinţarea păşunilor comunale la munte şi deal, precum şi acela al pământului schimbat conform art. 9 şi 16, rămâne proprietarului.
Art. 25
Proprietarul şi sătenii sunt obligaţi să permită drumurile şi lucrările necesare folosinţei şi cultivării pământului, adăpării vitelor la adăpători naturale, atât pentru categoriile de pământ arătate la art. 13, cât şi pentru părţile de moşii expropriate sau rămase proprietarului. Cheltuielile necesare pentru întreţinerea adăpătorilor şi drumurilor folosite împreună, se suportă proporţional de interesaţi.
Art. 26
Dacă pe pământul expropriat şi dat în folosinţă sătenilor sunt semnături, ele rămân până la recoltă proprietarului; iar dacă sunt ogoare sau arături, proprietarul are drept la valoarea lor apreciată de organele de aplicare a legii.
Pentru semănăturile aflate în 1919 şi făcute de proprietari în terenurile ce s-au expropriat conform decretului-lege No. 3.697 din 15 Decemvrie 1918, semănături ce au fost luate de săteni, se va plăti proprietarului muncile făcute, precum şi sămânţa pe preţul stabilit de tribunalele ordinare, dacă el nu a fost stabilit de consiliul superior al agriculturii.
De asemenea, acolo unde semănăturile s-au luat în dijmă, săteanul se consideră complet descărcat, proporţia dijmei rămânând bine stabilită acea care s-a hotărât de comun acord sau s-a stabilit de comisia centrală judeţeană.
De asemenea, acolo unde semănăturile s-au făcut de săteni în dijmă pe pământul expropriat, iar recolta a fost ridicată de săteni, sătenii nu sunt obligaţi să restituie proprietarului vreo despăgubire.
Art. 27
Moşiile rămase în urma exproprierii nu se pot arenda pe un termen mai mic de 7 ani.
Arendarea în total a moşiilor rămase după expropriere se va face cu drept de preferinţă la preţ şi condiţiuni egale obştiilor locale sau agronomilor de profesiune.
Art. 28
Statul are dreptul să rezerve din proprietăţile sale şi din cele expropriate suprafeţele de pământ cari au astăzi sau cari pot avea în viitor o destinaţie specială pentru împlinirea unui scop social economic, cultural general, militar, educaţie fizică, industrial, etc.
În nici un caz suprafeţele ce se vor reţine conform acestui articol nu vor fi mai mari ca 300 Ha.
Dacă nevoile celor îndreptăţişi de a fi împroprietăriţi nu sunt însă complect satisfăcute, nu se poate rezerva, decât până la maximum 1/8 din întinderea expropriată.
Se respectă mănăstirilor folosinţa vetrelor actuale.
Pentru construcţiile de şcoli şi biserici în comunele rurale se poate expropria până la cel mult un hectar din orice proprietate, dându-se proprietarului un alt teren echivalent ca valoare celui expropriat.
Art. 29
Bunurile mici şi tot pământul cultivabil, cari sunt proprietatea Statului, trec în administraţia Casei centrale a împroprietăririi, pentru a fi întrebuinţate conform dispoziţiunilor art. 1 din legea de faţă.
Art. 30
Contractele de arendare sunt desfiinţate de drept pentru partea sau pentru părţile de moşie expropriate, reducându-se proporţional şi arenda, fără nici un fel de pretenţiune din partea arendaşului.
Proprietarul este obligat a restitui arendaşului din garanţie o parte proporţională cu întinderea de pământ pentru care s-a desfiinţat contractul de arendă. Dacă suprafaţa expropriată trece de 25 la sută din întinderea totală a moşiei, arendaşii şi proprietarii au facultatea de a cere rezilierea contractului întreg, fără nici un fel de pretenţiune.
Contractele de arendă ale agronomilor titraţi se vor respecta până la terminarea lor.
În cazurile prevăzute de art. 16 contractul de arendare se reziliază de plin drept, fără ca arendaşul să poată formula vreo pretenţiune de daune contra proprietarului.
Art. 31
Casa centrală a împroprietăririi poate vinde prin bună învoială sătenilor atât bunurile mici cari sunt proprietatea Statului, cât şi suprafeţele de pământ expropriate şi cari prin natura lor nu sunt proprii a fi întrebuinţate pentru împroprietărire sau pentru păşune, preferându-se: aşezămintele culturale, sanitare şi cooperative, invalizii de răsboi; văduvele cu copii, vecinii sau cei cari l-au susţinut în arendă înainte.
Ministerul agriculturii poate vinde prin bună învoială din pământul expropriat până la cinci hectare pentru instalaţiuni industriale, dacă cumpărătorul se obligă ca în cel mult doi ani dela cumpărare să instaleze o industrie cu un capital de cel puţin 60.000 lei. Nerespectarea condiţiunilor de mai sus atrage rezilierea vânzării.
Art. 32
Statul are drept de preemţiune, cu acelaşi preţ şi în condiţiuni egale, la cumpărarea conacelor moşiilor expropriate, precum şi al moşiilor în corpuri întregi dela 50 Ha în sus.
Acest drept de preemţiune priveşte numai pământul cultivabil astfel cum este definit prin art. 13 din lege: el se exercită de Casa centrală a împroprietăririi. Ori şi ce vânzare pentru a fi definitivă trebuie să fie notificată Casei centrale a împroprietăririi, care are timp de 30 de zile libere pentru a reţine imobilul vândut pe preţul şi în condiţiunile arătate în contractul de vânzare. Dacă în acest timp Casa centrală a împroprietăririi nu şi-a arătat în scris intenţia de a cumpăra pe acelaş preţ şi în aceleaşi condiţiuni imobilul, vânzarea este definitivă.
Ori şi ce vânzător poate să evite exerciţiul dreptului de preemţiune în condiţiile de mai sus, notificând Casei centrale a împroprietăririi intenţiunea sa de a vinde, arătând preţul şi condiţiunile. Dacă Casa centrală a împroprietăririi nu a răspuns în scris, în termen de 30 de zile libere dela notificare, că voeşte să cumpere imobilul în condiţiunile şi preţul arătat, vânzătorul este liber să dispue de imobilul său cum va voi, vânzându-l cu preţul şi condiţiunile indicate de notificare, în termen de şase luni. Dacă vânzarea nu se face în acest termen, imobilul rămâne în situaţia dinaintea notificării.
Schimbul de moşii de o întindere egală, sau echivalentă ca valoare, nu este supus dreptului de preemţiune.
Art. 33
Luarea în primire a pământului expropriat după această lege se face numai după ridicarea semănăturilor cari aparţin proprietarului.