Art. 22. - Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor - Republicare
M.Of. 297
În vigoare Versiune de la: 6 Mai 2022
Art. 22
Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a)să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b)să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
c)să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d)să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e)să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f)să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
g)să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (38)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (38)
- Decizie nr. RJ 28443ded4/2025 din 21-iul-2025, Curtea de Apel Craiova, ucidere din culpa (art.192 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 4e88935eg/2024 din 01-mar-2024, Tribunalul Prahova, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ g8784e494/2024 din 01-feb-2024, Judecatoria Segarcea, ucidere din culpa (art.192 NCP) (Penal)