Titlul viii - Gestiunea economico-financiară şi administrativă a instanţelor şi parchetelor - Legea 304/2022 privind organizarea judiciară

M.Of. 1104

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2025
TITLUL VIII:Gestiunea economico-financiară şi administrativă a instanţelor şi parchetelor
CAPITOLUL I:Organizarea compartimentului economico-financiar şi administrativ
Art. 136
(1)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţile de apel, parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un compartiment economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.
(2)Managerul economic este subordonat preşedintelui instanţei sau, după caz, conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează.
(3)Compartimentul economico-financiar şi administrativ din cadrul tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea asigură activitatea economică, financiară şi administrativă şi pentru tribunalele specializate şi judecătoriile sau, după caz, pentru parchetele din circumscripţia lor.
(4)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi ordonatorilor de credite pentru instanţele şi parchetele militare.
Art. 137
(1)Poate fi numită în funcţia de manager economic persoana care îndeplineşte cel puţin condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice generale de conducere de director şi pentru ocuparea funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil şi a fost admisă la concursul organizat, potrivit legii, de către:
a)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru managerul economic al acestei instanţe;
b)curţile de apel, pentru managerii economici ai curţilor de apel şi ai tribunalelor;
c)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru managerul economic al acestui parchet şi pentru managerii economici ai parchetelor de pe lângă curţi de apel şi tribunale;
d)Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru managerul economic al acestei direcţii;
e)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru managerul economic al acestei direcţii.
(2)Numirea în funcţia de manager economic a persoanelor declarate admise la concursul prevăzut la alin. (1) se face prin ordin al conducătorului instanţei sau, după caz, al conducătorului parchetului care organizează concursul.
(3)Personalul din cadrul compartimentului economico-financiar şi administrativ este încadrat, prin concurs, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, preşedintele curţii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel.
(4)Funcţia de manager economic se echivalează cu funcţia publică de director din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale referitoare la recrutarea, cariera şi salarizarea directorilor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi funcţiei de manager economic.
Art. 138
Managerul economic are următoarele atribuţii principale:
a)conduce compartimentul economico-financiar şi administrativ al instanţei sau parchetului în cadrul căruia funcţionează;
b)răspunde pentru gestiunea economico-financiară a instanţelor sau parchetelor fără personalitate juridică din circumscripţia instanţei sau a parchetului în cadrul căruia funcţionează;
c)îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorilor de credite, toate atribuţiile acestora prevăzute de lege;
d)organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea la organele abilitate a proiectelor de buget anuale, la termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
e)coordonează activitatea de administrare a sediilor instanţelor şi parchetelor din circumscripţia instanţei sau parchetului în cadrul căruia funcţionează, stabilind măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acestora; de asemenea, ia măsuri pentru asigurarea ordinii, curăţeniei şi a pazei bunurilor în sediile instanţelor şi parchetelor, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
f)ia măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi obiectivelor de investiţii, urmăreşte şi răspunde de realizarea acestora;
g)organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea instanţelor ori, după caz, a parchetelor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestora;
h)urmăreşte şi răspunde de utilizarea cu eficienţă a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, precum şi a celor constituite din veniturile proprii, potrivit legii;
i)organizează ţinerea la zi a contabilităţii instanţelor şi parchetelor din circumscripţia instanţei sau parchetului în cadrul căreia funcţionează şi controlează efectuarea corectă a tuturor operaţiunilor financiar-contabile în documentele specifice, precum şi întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 139
Managerii economici şi personalul de specialitate din activitatea financiar-contabilă şi din birourile locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile au calitatea de funcţionari publici, având drepturile şi obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 140
Prin derogare de la prevederile legislaţiei în domeniul finanţelor publice, preşedinţii instanţelor şi conducătorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
Art. 141
(1)Instanţele militare care nu au sediul în municipiul Bucureşti şi parchetele de pe lângă acestea au în structură un compartiment economico-administrativ.
(2)Personalul auxiliar din compartimentul economico-administrativ are următoarele atribuţii principale:
a)întocmeşte documentaţia pentru achiziţiile publice, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării activităţii instanţei sau parchetului;
b)asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, mijloace fixe şi obiecte de inventar sau alte bunuri necesare desfăşurării optime a activităţii instanţei sau parchetului;
c)asigură întreţinerea şi funcţionarea clădirilor, instalaţiilor tehnico-sanitare de încălzire, a celorlalte mijloace fixe şi obiecte de inventar din dotare;
d)asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediul instanţei sau parchetului;
e)întreprinde măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi.
CAPITOLUL II:Bugetele instanţelor şi parchetelor
Art. 142
(1)Activitatea instanţelor este finanţată integral de la bugetul de stat.
(2)Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanţe, precum şi cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este gestionat de aceasta, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli.
(3)Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru alte categorii de cheltuieli decât cele prevăzute la alin. (2) este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite pentru aceste categorii de cheltuieli.
(4)Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte activităţile finanţate integral din venituri proprii, potrivit art. 67 şi 68 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate pe lângă instanţele judecătoreşti.
(5)Drepturile salariale sau alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanţele prevăzute la alin. (2), inclusiv dobânzi şi alte drepturi intrinseci legate de drepturile salariale, se asigură de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar actele privind salarizarea şi alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor acestor instanţe se emit de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(6)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii.
(7)În aplicarea prezentului articol, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor sunt abilitate să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor şi a cheltuielilor de personal, precum şi în volumul şi structura bugetelor ordonatorilor de credite.
(8)Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege.
(9)Obligaţiile stabilite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin alte legi speciale în sarcina ordonatorilor de credite se pun în aplicare potrivit competenţelor de gestionare a bugetului stabilite de prezentul articol.
(10)În aplicarea dispoziţiilor prezentului articol referitoare la gestionarea bugetului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sprijinul logistic, resursele umane şi materiale vor fi asigurate de Ministerul Justiţiei pentru o perioadă de până la 6 luni, de la momentul aplicării prezentului articol. Alte aspecte tehnice sau administrative rezultând din aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se reglementează prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
*) Termenul prevăzut la art. 142 alin. (10) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară se prorogă până la data de 30 iunie 2024. Până la termenul prevăzut la alin. (1), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a derula şi încheia procesul de dobândire a deplinei capacităţi instituţionale necesare gestionării bugetului prevăzut la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022.

Art. 143
(1)Activitatea parchetelor este finanţată integral de la bugetul de stat.
(2)Bugetul pentru parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite.
(3)Bugetele instanţelor şi parchetelor militare sunt gestionate de Ministerul Apărării Naţionale, ministrul apărării naţionale având calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 144
(1)Curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanţele sau, după caz, parchetele din circumscripţiile lor.
(2)Proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi elaborează propriile proiecte de buget anual. În bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt cuprinse şi bugetele parchetelor de pe lângă celelalte instanţe judecătoreşti.
(4)Proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) şi (3) se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii.
(5)Proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se aprobă de adunarea generală a judecătorilor acestei curţi, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor.
(6)Proiectele de buget anual ale instanţelor militare se elaborează de Curtea Militară de Apel, iar cele ale parchetelor militare de secţia sau serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după consultarea instanţelor militare, respectiv a parchetelor militare, şi se transmit ordonatorului principal de credite.
(7)Cheltuielile de funcţionare ale instanţelor şi parchetelor militare se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 145
(1)Fiecare instanţă şi fiecare parchet se încadrează cu numărul necesar de judecători sau, după caz, de procurori, precum şi cu numărul necesar de personal auxiliar de specialitate şi personal al compartimentului economico-financiar şi administrativ.
(2)Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii curţilor de apel, împreună cu ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism analizează anual volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor şi, în funcţie de rezultatele analizei, iau măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Secţiei pentru judecători sau al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.
Art. 146
(1)Numărul maxim de posturi pentru instanţe şi parchete se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul maxim de posturi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
(3)Pentru instanţele şi parchetele militare, numărul maxim de posturi se aprobă, potrivit alin. (1), cu avizul consultativ al ministrului apărării naţionale.
Art. 147
(1)În cazul în care buna funcţionare a instanţelor sau a parchetelor este grav afectată din cauza numărului de posturi vacante temporar, acestea pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată, potrivit legii, în cazul în care vacantarea posturilor s-a realizat în urma:
a)numirii în funcţii de conducere;
b)numirii ca procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
c)detaşării;
d)alegerii în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
e)suspendării din funcţie, în condiţiile legii;
f)vacantării din alte cauze, pe o perioadă mai mare de un an.
(2)Numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la alin. (1) se aprobă pentru fiecare instanţă sau, după caz, parchet, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ordonatorilor de credite.
(3)După încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care judecătorul sau procurorul revine la instanţa sau parchetul unde a funcţionat anterior, ordonatorul principal de credite este obligat să îi asigure de îndată un post vacant din fondul de rezervă prevăzut la alin. (4) şi (5), în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanţă sau parchet.
(4)Pentru asigurarea posturilor necesare de judecător sau procuror la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1), se constituie un fond de rezervă de 150 de posturi de judecător şi 50 de posturi de procuror, finanţate de la bugetul de stat. Numărul posturilor din fondul de rezervă se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.
(5)Posturile prevăzute la alin. (4) vor fi repartizate instanţelor şi parchetelor prin ordin al ministrului justiţiei, în situaţia în care la instanţele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.
(6)În cazul vacantării ulterioare a unor posturi la instanţa sau parchetul respectivă/respectiv, temporar sau definitiv, posturile de judecător sau procuror repartizate în condiţiile alin. (5) se reinclud de drept, de la data vacantării, în fondul de rezervă, iar judecătorul sau procurorul care a ocupat un astfel de post este considerat încadrat pe postul care se vacantează. Includerea postului vacantat în fondul de rezervă se constată prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la vacantare.
Art. 148
(1)Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se aprobă prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2)Majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se aprobă cu avizul conform al Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3)Statele de funcţii şi de personal pentru parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.
(4)Majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru parchete se aprobă cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei.