Art. 88. - Legea 304/2022 privind organizarea judiciară
M.Of. 1104
În vigoare Versiune de la: 17 Iulie 2025
Art. 88
(1)Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al direcţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, cu excepţia sancţiunii disciplinare a avertismentului.
(2)Prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei se înţelege: ineficienţa sau calitatea necorespunzătoare a activităţii de urmărire penală, a activităţii privind participarea în şedinţele de judecată sau a activităţii desfăşurate în alte sectoare, comportamentul necorespunzător în relaţia cu procurorii şi judecătorii, personalul auxiliar de specialitate, justiţiabilii şi alte persoane implicate în procesul penal, cu alte instituţii şi persoane.
(3)Eficienţa activităţii se va stabili în funcţie de: modalitatea de efectuare şi coordonare a activităţii de urmărire penală, operativitatea motivării căilor de atac declarate, termenele legale şi administrative în care se soluţionează lucrările repartizate.
(4)Calitatea activităţii se va stabili în funcţie de: măsurile şi soluţiile imputabile pentru motive de nelegalitate existente la momentul dispunerii acestora; căile de atac admise părţilor pentru motive de nelegalitate în cauzele în care procurorul nu a exercitat calea de atac; situaţiile în care procurorul nu a declarat, din motive imputabile, calea de atac sau calea de atac a fost retrasă din motive imputabile ori, din aceleaşi motive, aceasta a fost respinsă; calitatea redactării şi motivării actelor; capacitatea de interpretare a probelor; calitatea exprimării, acurateţea raţionamentului şi capacitatea de sinteză; manifestarea rolului activ şi calitatea concluziilor susţinute în şedinţele de judecată.
(5)Ori de câte ori există date sau indicii privind exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism dispune efectuarea unui control de către o comisie alcătuită din procurori anume desemnaţi, dintre care cel puţin unul cu funcţie de conducere.
(6)Durata controlului nu poate depăşi 60 de zile de la data la care a fost dispus. Aspectele constatate în urma controlului vor fi consemnate într-un raport care se va comunica procurorului vizat.
(7)Procurorul are dreptul de a consulta raportul prevăzut la alin. (6), în termen de 5 zile de la comunicarea acestuia.
(8)După expirarea termenului prevăzut la alin. (7), comisia procedează la ascultarea procurorului vizat. Refuzul de a face declaraţii sau de a se prezenta la audiere se constată prin proces-verbal.
(9)Cu ocazia ascultării sale sau printr-o cerere separată, formulată în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării raportului, procurorul poate propune probe şi formula obiecţii împotriva constatărilor şi concluziilor raportului. Comisia dispune motivat asupra solicitărilor sau obiecţiilor procurorului şi, după caz, completează verificările în cel mult 15 zile.
(10)Raportul comisiei este înaintat procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate dispune motivat, o singură dată, completarea verificărilor. Completarea se efectuează de comisie în termen de cel mult 10 zile de la data când a fost dispusă.
(11)Pe baza raportului şi a probelor administrate, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism solicită Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii emiterea avizului pentru revocarea procurorului. În vederea emiterii avizului, membrii secţiei examinează întregul material rezultat în urma controlului, inclusiv obiecţiile sau punctul de vedere al procurorului. În vederea emiterii avizului, secţia procedează la audierea procurorului vizat. Neemiterea avizului în termen de 30 de zile de la data solicitării nu împiedică continuarea procedurii de revocare.
(12)Ordinul de revocare emis de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate fi atacat de procurorul vizat la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii plângerii prealabile prevăzute de lege. Hotărârea pronunţată este definitivă.
(13)Revocarea din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu constituie sancţiune disciplinară.