Art. 124. - Legea 304/2022 privind organizarea judiciară

M.Of. 1104

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2025
Art. 124
(1)Asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.
(2)Sancţiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiţiei, după cercetarea disciplinară prealabilă a faptei. Cercetarea disciplinară prealabilă se efectuează, la cererea ministrului justiţiei, de către preşedintele tribunalului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea asistentul judiciar sau de către un judecător desemnat de acesta.
(3)În cadrul cercetării disciplinare prealabile se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii. Refuzul asistentului judiciar de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării.
(4)Cercetarea disciplinară prealabilă se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia de către ministrul justiţiei. Cercetarea se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.
(5)La finalizarea procedurii de cercetare a faptei, persoana care a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă întocmeşte un referat în care se consemnează rezultatele activităţii desfăşurate. Referatul se înaintează ministrului justiţiei în termen de cel mult 30 de zile de la data finalizării cercetării.
(6)Pe baza referatului prevăzut la alin. (5), ministrul justiţiei poate dispune aplicarea uneia din sancţiunile disciplinare prevăzute de lege ori clasarea sesizării. Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de 30 de zile de la data primirii referatului, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii faptei.
(7)Actul de aplicare a sancţiunii disciplinare poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă potrivit legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.
(8)Asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.
(9)Sancţiunile aplicate asistenţilor judiciari şi eliberarea din funcţie a acestora se comunică Consiliului Economic şi Social de ministrul justiţiei.