Art. 114. - Legea 304/2022 privind organizarea judiciară

M.Of. 1104

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2025
Art. 114
(1)Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, formarea formatorilor, în condiţiile legii, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor sau concursurilor, în condiţiile legii.
(2)Institutul Naţional al Magistraturii poate desfăşura acţiuni de cooperare cu instituţii de formare profesională a judecătorilor şi procurorilor din alte state, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Superior al Magistraturii. În condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, Institutul Naţional al Magistraturii poate suporta din bugetul propriu sau, după caz, din fonduri externe cheltuielile efectuate pentru participarea reprezentanţilor instituţiilor din alte state la acţiunile de cooperare desfăşurate în România.
(3)Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi la recunoaşterea diplomelor.
(4)Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti.