Art. 41. - Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
M.Of. 84
În vigoare Versiune de la: 8 Noiembrie 2024
Art. 41
(1)După închiderea votării preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va proceda la anularea buletinelor de vot neîntrebuinţate şi la deschiderea urnelor, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a persoanelor acreditate să asiste la referendum.
(2)Preşedintele va citi cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, răspunsul votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi.
(3)Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de un alt model decât cel legal aprobat, cele pe care ştampila "Votat" a fost aplicată în ambele pătrate sau nu a fost aplicată pe nici unul dintre ele. Dacă ştampila depăşeşte laturile pătratului, însă opţiunea este evidentă, buletinul nu va fi socotit nul.
(4)Buletinele nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
(5)După încheierea numărării voturilor se va încheia un proces-verbal care se semnează de preşedinte şi ceilalţi membri ai biroului şi se înaintează, în cel mult 24 de ore, biroului electoral de circumscripţie.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizie nr. 758/2021 din 15-oct-2021, Curtea de Apel Constanta, falsificarea documentelor si evidentelor electorale (art.391 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. 635/2014 din 03-mar-2014, Judecatoria Drobeta Turnu Severin, infractiuni la legea privind organizarea si desfasurarea referendumului (Legea 3/2000) (Penal)
- Decizie nr. 89/2012 din 03-mai-2012, Curtea de Apel Iasi, traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2) (Penal)