Capitolul xi - Munca tinerilor si a femeilor - Legea 3/1950 cuprinzand Codul Muncii

B.Of. 50

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Iunie 1950
CAPITOLUL XI:Munca tinerilor si a femeilor
Art. 84
Tinerii au aceleasi drepturi ca si varstnicii in ceea ce priveste incheierea si executarea contractului de munca.
Parintii, tutorii si institutiile care sunt insarcinate cu supravegherea si respectarea legilor de protectie a muncii, pot sa ceara desfacerea contractului de munca inainte de termen, atunci cand continuarea acestuia ameninta sanatatea tanarului sau cand devine daunatoare acestuia.
Art. 85
Tinerii nu vor putea fi repartizati a presta munca de noapte, decat in sectoarele de productie ce se vor stabili prin decizia Ministerului Sanatatii si Prevederile Sociale, de acord cu Ministerul Sanatatii si Confederatia Generala a Muncii si numai daca au implinit 16 ani.
Art. 86
Tinerii sub 14 ani nu vor putea fi angajati la lucru.
Tinerii intre 14 -16 ani, vor putea fi angajati cu consimtamantul reprezentantilor legali si cu avizul medicului.
Art. 87
Durata de timp de lucru a tanarului intre 14 -16 ani, se stabileste la 6 ore pe zi, fara ca prin aceasta sa se aduca o scadere asupra salariului cuvenit, fixat pentru categoria profesionala la care a fost angajat.
Art. 88
Femeile gravide, cele care alapteaza, sau cele suferinde, precum si tinerii sub 16 ani, nu vor putea fi repartizati la munci grele si la cele daunatoare sanatatii.
Prin hotarea Consiliului de Ministrii, la propunerea Ministerului Muncii si Prevederilor Sociale, de acord cu Ministerul Sanatatii si Confederatia Generala a Muncii, se va stabili lista muncilor grele si a celor daunatoare sanatatii.
Art. 89
Femeile gravide care lucreaza munci grele vor fi repartizate la alte munci mai usoare, fara ca prin aceasta sa li se scada salariul.
De asemenea, incepand cu luna a sasea, femeile gravide nu vor fi trimise in delegatii in alte localitati decat cu consimtamantul lor.
Art. 91
Femeile gravide incepand cu luna a sasea, precum si cele care alapteaza nu vor putea fi repartizate a presta munca de noapte.
Art. 92
In afara repausului de odihna si masa se vor acorda femeilor si pauze pentru alaptarea copiilor.
Durata pauzelor si orele cand urmeaza a fi acordate se vor stabili prin regulamente de ordine interioara fara a se depasi 3 ore intre pauze si 1/2 ora pentru o alaptare.
Durata acestor pauze se include in timpul normal de lucru.
Art. 93
Femeile angajate, care au copii bolnavi, mai mici de 2 ani, li se vor acorda, cu avizul medicului, concedii pentru ingrijirea acestora, care nu se includ in concediul de odihna.
Art. 94
Toate unitatile vor lua masuri pentru a crea conditiile necesare protectiei muncii, prin asigurarea securitatii si igienei in procesul muncii.
Nici o unitate nu va putea sa-si inceapa activitatea si nu se va putea smuta in total sau in parte in alt local, fara autorizarea prealabila a Inspectiei Tehnice pentru protectia muncii si a Inspectiei Sanitare de Stat.
Art. 95
Acei care angajeaza, vor pune la dispozitia angajatilor care lucreaza la munci vatamatoare, la temperaturi inalte sau prea scazute, precum si acelora ce lucreaza in conditiuni speciale de umiditate ori murdarie, echipamentul de protectie.
Angajatilor care presteaza munci legate de pericolul intoxicarii li se vor da antidoturi.
Costul echipamentului de protectie si al antidoturilor, corespunzatoare, vor fi suportate de unitate.
Listele antidoturilor, a echipamentelor de protectie, precum si a profesiunilor respective, se vor stabili prin deciziile Ministerelor de resor, de acord cu Confederatia Generala a Muncii.
Confederatia Generala a Muncii participa direct la organizarea controlului si supravegherea masurilor ce trebuiesc luate cu privire la protectia muncii, in conformitate cu legea in vigoare pentru protectia muncii.