Art. 274. - Legea 297/2004 privind piaţa de capital
M.Of. 571
În vigoare Versiune de la: 20 Iunie 2021
Art. 274
(1)Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 272 şi 2732 se constată de către C.N.V.M.
(2)C.N.V.M. poate delega constatarea săvârşirii contravenţiilor către agenţi împuterniciţi să exercite atribuţii privind supravegherea, investigarea şi controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile pieţei de capital.
(3)La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, în situaţia în care se constată săvârşirea unei contravenţii, C.N.V.M, dispune aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 273 sau 2732. De asemenea, prin acte individuale, C.N.V.M. poate dispune extinderea investigaţiilor, luarea de măsuri conservatorii şi/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.
(4)C.N.V.M. poate face publică orice măsură sau sancţiune impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia.
(1)Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 272 şi 2732 se constată de către C.N.V.M.
(2)C.N.V.M. poate delega constatarea săvârşirii contravenţiilor către agenţi împuterniciţi să exercite atribuţii privind supravegherea, investigarea şi controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile pieţei de capital.
(3)La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, în situaţia în care se constată săvârşirea unei contravenţii, C.N.V.M, dispune aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 273 sau 2732. De asemenea, prin acte individuale, C.N.V.M. poate dispune extinderea investigaţiilor, luarea de măsuri conservatorii şi/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.
(4)C.N.V.M. poate face publică orice măsură sau sancţiune impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 63/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
- Decizia 213/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5), art. 255, art. 257, art. 272 lit. a), art. 273 alin. (1) lit. b) şi c), art. 274 şi art. 276 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi art. 7 alin. (7) şi art. 17 alin. (3) şi (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (75)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (75)
- Decizie nr. 4630/2020 din 23-sept-2020, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 663/2020 din 27-iul-2020, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 2/2020 din 06-feb-2020, Curtea de Apel Brasov, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)