Art. 5. - Art. 5 - Legea 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului
M.Of. 1077
În vigoare Versiune de la: 6 Septembrie 2024
Art. 5
(1)Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Sănătăţii şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), după caz, conform prevederilor art. 58 şi ale art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
(2)Fondurile necesare pentru acordarea şi decontarea la nivelul realizat a serviciilor şi investigaţiilor medicale prevăzute în cadrul Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se aprobă prin legile bugetare anuale, atât în bugetul FNUASS, cât şi în bugetul Ministerului Sănătăţii, după caz. Sumele aprobate prin legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar, cu respectarea regulilor şi a condiţiilor prevăzute de lege.
(3)Se înfiinţează Programul de inovaţie în sănătate ca un mecanism de acces la tratamente inovative, finanţat din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi transfer către CNAS. Criteriile şi condiţiile de acces, precum şi procedura de decontare din programul de inovaţie se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.