Art. 54. - Art. 54: Execuţia bugetară - Legea 273/2006 privind finanţele publice locale
M.Of. 618
În vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 54: Execuţia bugetară
(1)În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
(2)Execuţia bugetară la oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul Bucureşti se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
(3)Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice.
(4)Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile.
(5)Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil.
(6)Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
(7)Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi de persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile, cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
(8)Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile dispoziţiilor legale.
*) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru proiecte culturale, spectacole şi concerte, ordonatorii de credite pot efectua plăţi în avans de până la 50%.
(9)Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
(91)Prin excepţie de la prevederile alin. (9):
a)sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, altele decât cele aferente Programului operaţional sectorial Transport şi cele prevăzute la lit. b), pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/decizii/ordine de finanţare;
b)sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea unor proiecte şi acţiuni finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz, memorandumuri/acorduri de împrumut. Proiectele şi acţiunile, precum şi condiţiile pentru aplicarea acestor prevederi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(92)În cazurile prevăzute la alin. (91), sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate, cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării sumelor restante.
(10)În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate, pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.
(11)Fac excepţie de la prevederile alin. (9) situaţiile expres reglementate prin dispoziţii legale.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Legea 369/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă
- Hotararea 1183/2010 privind aprobarea listei cuprinzând proiectele finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial ''Mediu'' pentru care se aplică prevederile art. 52 alin. (9) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 54 alin. (91) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale
numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3065)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3065)
- Sentinta nr. RJ g85g7d88e/2024 din 11-oct-2024, Tribunalul Bucuresti, pretentii (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ 59e68g282/2024 din 25-iul-2024, Judecatoria Chisineu Cris, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 23g433g97/2024 din 26-apr-2024, Tribunalul Arges, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)