Art. 49. - Art. 49: Principii în execuţia bugetară - Legea 273/2006 privind finanţele publice locale
M.Of. 618
În vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 49: Principii în execuţia bugetară
(1)Prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se cuprind şi se aprobă, după caz, veniturile şi creditele bugetare în structura clasificaţiei bugetare.
(2)Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
(3)Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
(4)Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la altul se aprobă de autorităţile deliberative, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
(5)Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
(6)Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare.
(7)Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (4), se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.
(8)Autorităţile administraţiei publice locale pot să prevadă şi să aprobe vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru secţiunea de dezvoltare numai dacă au asigurate integral venituri programate necesare acoperirii cheltuielilor secţiunii de funcţionare.
(9)Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii de credite asigură în totalitate cheltuielile secţiunilor de funcţionare ale bugetelor respective.
(10)În situaţia în care secţiunea de funcţionare înregistrează deficit în cursul anului, ordonatorul principal de credite propune autorităţii deliberative rectificarea bugetului local, inclusiv prin diminuarea sumelor reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare, cu condiţia ca sumele respective să nu facă obiectul unor angajamente legale.
(11)În situaţia în care, în execuţie, se constată că sumele reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare sunt mai mari decât sumele aprobate prin rectificarea bugetară locală, prevăzută la alin. (10), sumele transferate în plus se restituie de la secţiunea de dezvoltare la secţiunea de funcţionare prin ordin de plată.
(12)În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:
a)să nu înregistreze plăţi restante;
b)diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.
(13)În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta, în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile, astfel încât la sfârşitul anului:
a)să nu înregistreze plăţi restante;
b)diferenţa dintre tragerile autorizate în anul respectiv şi suma dintre plăţile efectuate şi plăţile restante să fie mai mare decât zero.
(131)Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligaţia raportării, până cel târziu la data de 6 a fiecărei luni, către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a situaţiei plăţilor restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la finele lunii precedente. În situaţia plăţilor restante se evidenţiază distinct plăţile restante provenite din activitatea instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, din neacordarea sumelor cuvenite la care s-au angajat instituţiile publice din administraţia publică centrală prin semnarea contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale şi cele determinate de implementarea proiectelor ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile care nu se iau în considerare la aplicarea prevederilor alin. (132)-(137). La situaţia plăţilor restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se anexează situaţia plăţilor restante pe fiecare instituţie publică de subordonare locală, finanţată integral din venituri proprii. Metodologia privind raportarea plăţilor restante se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(132)Ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze lunar volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare.
(133)În cazul nerespectării prevederilor alin. (131) şi (132), directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
(134)La cererea ordonatorilor principali de credite prin care se angajează să achite arierate şi în care se menţionează beneficiarii sumelor şi detaliile privind plata, directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale până la nivelul sumelor solicitate pentru plata arieratelor.
(135)În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite prezintă unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită arieratele, potrivit celor menţionate în cerere.
(136)În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (135) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinaţiei prevăzute la alin. (134), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite sumele care au fost retrase şi motivele pentru care au fost retrase.
(137)Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, prevăzută la alin. (133), se reia la data respectării prevederilor alin. (131) şi (132).
(138)Ordonatorii de credite ai instituţiilor publice de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii, care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze lunar volumul acestora cu cel puţin 3%, calculat la soldul lunii anterioare, potrivit situaţiilor prezentate conform alin. (131) pentru fiecare instituţie în parte.
(139)În cazul nerespectării prevederilor alin. (131) şi (138), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să nu opereze plăţi din conturile instituţiilor publice de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor, precum şi a plăţilor efectuate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate.
(1310)Măsura prevăzută la alin. (139) încetează la data respectării prevederilor alin. (131) şi (138).
(14)La sfârşitul anului, bugetul general consolidat al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al subdiviziunii acesteia, după caz, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie: suma veniturilor încasate, a tragerilor din împrumuturile contractate şi a sumelor utilizate din excedentele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe de o parte, să fie mai mare decât suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte.
(15)Curtea de Conturi, potrivit prevederilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, efectuează audit la unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru verificarea respectării prevederilor alin. (8), (9), (12)-(14).
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Ordonanță de urgență 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru
- Ordonanță de urgență 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4344)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4344)
- Sentinta nr. RJ ee2d3e362/2024 din 09-mai-2024, Curtea de Apel Timisoara, actiune in constatare (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ de334g3g5/2023 din 16-mai-2023, Curtea de Apel Craiova, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ g869d63g7/2023 din 12-apr-2023, Judecatoria Calarasi, plangere contraventionala (Civil)