Art. 30. - Art. 30: Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale - Legea 273/2006 privind finanţele publice locale
M.Of. 618
În vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 30: Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale
(1)Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, aprobă taxe speciale.
(2)Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.
(3)Prin regulamentul aprobat de autorităţile deliberative se vor stabili domeniile de activitate şi condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele respective.
(4)Hotărârile luate de autorităţile deliberative, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare, vor fi afişate la sediul acestora şi publicate pe pagina de internet sau în presă.
(5)Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite.
(6)Taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
(7)[textul din Art. 30, alin. (7) din capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2011 de Art. I, punctul 17. din Ordonanta urgenta 63/2010]
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Ordonanță de urgență 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
- Decizia 183/2008 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 şi ale art. 282 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, ale art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), ale art. 13 lit. i), ale art. 14 alin. (3), ale art. 15, ale art. 26 alin. (3) lit. b), ale art. 27 alin. (3) lit. h), ale art. 28 alin. (1) şi (2), ale art. 31 alin. (3), ale art. 37 lit. d), ale art. 54, ale art. 62 şi ale art. 66 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1378)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1378)
- Sentinta nr. RJ 62497723g/2024 din 14-mai-2024, Tribunalul Vrancea, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ g874e727e/2024 din 10-apr-2024, Tribunalul Hunedoara, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ ee77698d2/2024 din 12-mar-2024, Tribunalul Calarasi, obligatie de a face (Civil)