Art. 14. - Art. 14: Reguli bugetare - Legea 273/2006 privind finanţele publice locale
M.Of. 618
În vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 14: Reguli bugetare
(1)Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2)Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.
(3)Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
(4)Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.
(5)După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
(6)La elaborarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), ordonatorii de credite şi autorităţile deliberative au obligaţia să prevadă distinct credite bugetare destinate stingerii plăţilor restante la finele anului anterior celui pentru care se întocmeşte bugetul.
(7)În situaţia în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în ultimii 2 ani este mai mic de 97% pe fiecare an, ordonatorii de credite fundamentează veniturile proprii pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent. Gradul de realizare a veniturilor proprii se stabileşte potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, după consultarea prealabilă a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.
(8)Ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăţilor restante prevăzute la alin. (6), precum şi a plăţilor restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale.
(9)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte/programe finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (10730)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (10730)
- Sentinta nr. RJ 59e68g282/2024 din 25-iul-2024, Judecatoria Chisineu Cris, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 23g433g97/2024 din 26-apr-2024, Tribunalul Arges, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 7248643d3/2024 din 15-apr-2024, Curtea de Apel Bucuresti, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)