Secţiunea 1 - Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Arată norme de aplicare
SECŢIUNEA 1:Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului
Art. 18
(1)Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităţilor parentale, se analizează îndeplinirea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte.
(2)Odată cu evaluarea prevăzută la alin. (1) vor fi analizate şi caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum şi opinia acestora cu privire la adopţie.
(3)Evaluarea se realizează pe baza solicitării adoptatorului sau familiei adoptatoare de către direcţia de la domiciliul acestora sau de către organismele private autorizate să desfăşoare activităţi în cadrul procedurii adopţiei interne şi trebuie să aibă în vedere:
a)personalitatea şi starea sănătăţii adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil;
b)situaţia economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuităţii acestora, precum şi a cheltuielilor persoanei/familiei;
c)motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;
d)motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei 2 soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;
e)impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.
(4)Organismele private autorizate să desfăşoare activităţi în cadrul procedurii adopţiei interne, prevăzute la alin. (3), au obligaţia de a încheia protocol de colaborare cu direcţia în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.
(41)În cazul în care adoptatorul sau familia adoptatoare aparţine minorităţilor naţionale, evaluarea şi pregătirea prevăzute la alin. (1) - (3) se pot face, la cerere, în limba minorităţii naţionale respective.

(5)În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare eliberează atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, care se constituie ca anexă la dispoziţia directorului general/executiv al direcţiei. În situaţia în care soţii familiei adoptatoare şi-au stabilit domicilii diferite, atestatul se eliberează de către direcţia de la domiciliul unuia dintre soţi, în funcţie de opţiunea acestora,
(6)Modelul-cadru al atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, precum şi modelul şi conţinutul unor formulare, instrumente şi documente utilizate în procedura adopţiei se aprobă prin decizia preşedintelui A.N.P.D.C.A.
(7)Atestatul prevăzut la alin. (5) este valabil pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea acestuia se prelungeşte de drept până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care:
a)a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încuviinţare a adopţiei copilului aflat în plasament de cel puţin 6 luni;

b)a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încredinţare în vederea adopţiei;
c)persoana/familia atestată are deja încredinţaţi, în vederea adopţiei, unul sau mai mulţi copii.
(8)Pe durata de valabilitate a atestatului, adoptatorul sau familia adoptatoare are obligaţia de a informa direcţia cu privire la orice schimbare intervenită în situaţia sa sociopsihomedicală, în termen de 3 zile lucrătoare de la apariţia acesteia, anexând, după caz, acte doveditoare.

(9)Valabilitatea atestatului se prelungeşte la solicitarea persoanei/familiei, prin dispoziţia directorului general/executiv al direcţiei, până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care s-a finalizat procedura de potrivire şi a fost întocmit raportul privind potrivirea practică dintre copil şi familia adoptatoare.
(91)Direcţia prevăzută la alin. (3) are obligaţia de a verifica anual îndeplinirea condiţiilor care au stat la baza eliberării atestatului, prevăzute la art. 13 alin. (1), pe bază de documente doveditoare şi întâlniri cu adoptatorul/familia adoptatoare. În funcţie de concluziile verificărilor efectuate, direcţia care a eliberat atestatul decide dacă se impune sau nu retragerea acestui document.

(10)Atestatul poate fi retras în următoarele situaţii:
a)în situaţia în care se constată faptul că adoptatorul/familia adoptatoare a ascuns sau a furnizat informaţii false cu ocazia realizării evaluării sau pe durata de valabilitate a atestatului, precum şi în cazul neîndeplinirii de către adoptator/familia adoptatoare a obligaţiei prevăzute la alin. (8);

a1)în situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare nu colaborează cu direcţia pentru efectuarea de către aceasta a verificărilor prevăzute la alin. (91). Se apreciază ca fiind lipsă de colaborare nedepunerea documentelor doveditoare solicitate de către direcţie, precum şi refuzul de participare la întâlnirile stabilite de aceasta;

b)când se constată faptul că nu mai sunt îndeplinite condiţiile în baza cărora a fost eliberat atestatul;
c)în situaţia în care se constată implicarea directă a persoanei/familiei atestate în identificarea unui copil potenţial adoptabil; această dispoziţie nu se aplică în situaţia în care se constată că persoana/familia atestată este rudă până la gradul al patrulea cu copilul;
d)la propunerea A.N.P.D.C.A., atunci când constată că eliberarea atestatului a fost în mod vădit netemeinică sau nelegală;
e)la cererea motivată a persoanei sau familiei atestate.
(11)Valabilitatea atestatului încetează de drept:
a)ca urmare a împlinirii termenului pentru care a fost eliberat;
b)ca urmare a modificării configuraţiei familiei atestate, prin decesul unuia dintre membrii familiei sau prin divorţ;
c)în cazul decesului persoanei atestate;
d)după încuviinţarea adopţiei, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei. În situaţia în care, în raportul final de evaluare, prevăzut la art. 20 alin. (1), se prevede că adoptatorul/familia adoptatoare poate adopta mai mult de un copil, valabilitatea atestatului încetează de drept odată cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei.

(12)Parcurgerea etapei de pregătire pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte nu este necesară în cazul în care persoana sau familia care solicită evaluarea a mai deţinut un atestat şi valabilitatea acestuia a încetat potrivit prevederilor alin. (11) lit. a), b) şi d), precum şi în cazul persoanelor sau familiilor care solicită evaluarea şi care au în plasament de cel puţin 6 luni copilul pe care doresc să îl adopte.

Art. 19
(1)În situaţia în care solicitantul locuieşte în fapt la adresa de reşedinţă, evaluarea se realizează de către direcţia în a cărei rază teritorială îşi are stabilită reşedinţa sau de către un organism privat autorizat să desfăşoare activităţi în cadrul procedurii adopţiei interne.
(2)În situaţia în care soţii familiei adoptatoare şi-au stabilit domicilii diferite, evaluarea se realizează de către direcţia de la domiciliul soţului unde aceştia locuiesc în fapt sau de către un organism privat autorizat să desfăşoare activităţi în cadrul procedurii adopţiei interne.
Art. 20
(1)Rezultatele evaluării prevăzute la art. 18 se consemnează într-un raport final de evaluare a capacităţii de a adopta a solicitantului, care conţine şi propunerea privind eliberarea sau neeliberarea atestatului. Raportul se întocmeşte în maximum 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare şi se comunică solicitantului.
(2)În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcţia emite dispoziţia privind eliberarea atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la data raportului final de evaluare.

(3)În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, adoptatorul sau familia adoptatoare poate formula contestaţie în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea raportului prevăzut la alin. (1).
(4)În cazul în care rezultatul evaluării nu este contestat în termenul prevăzut la alin. (3), direcţia emite dispoziţia privind neeliberarea atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului în care poate fi formulată contestaţia.

Art. 21
(1)Contestaţia prevăzută la art. 20 alin. (3) se depune şi se înregistrează la direcţia competentă să elibereze atestatul, aceasta având obligaţia ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea contestaţiei, să o transmită A.N.P.D.C.A. Contestaţia se transmite însoţită de copia dosarului persoanei/familiei în cauză şi se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la înregistrare de către o comisie constituită prin decizie a preşedintelui A.N.P.D.C.A.
(2)Comisia prevăzută la alin. (1) este alcătuită din reprezentanţi ai A.N.P.D.C.A., ai Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali şi ai Colegiului Psihologilor din România.
(3)Organizarea şi funcţionarea comisiei se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 22
(1)În soluţionarea contestaţiei, comisia prevăzută la art. 21 alin. (1) analizează documentaţia transmisă de direcţie şi poate solicita orice alte date/documente suplimentare relevante pentru soluţionarea acesteia de la direcţie, contestatar sau de la alte persoane fizice ori juridice.
(2)În situaţia în care comisia apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, formulează în atenţia direcţiei următoarele recomandări şi propuneri:
a)completarea procesului de evaluare cu noi informaţii sau documente relevante;
b)realizarea unei noi evaluări sociale şi/sau psihologice de către cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi profesionale care au încheiat convenţii cu A.N.D.P.D.C.A.;

c)eliberarea atestatului în situaţiile în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile legale de eliberare a acestuia şi propunerea cuprinsă în raportul prevăzut la art. 20 alin. (1) este în mod vădit netemeinică sau nelegală.
(3)Comisia poate respinge contestaţia formulată ca fiind nefondată, tardivă sau introdusă de o persoană fără calitate ori neîmputernicită să formuleze contestaţie.
(4)Rezultatul soluţionării contestaţiei se comunică atât direcţiei, cât şi contestatarului.
Art. 23
(1)În urma comunicării rezultatului soluţionării contestaţiei de către comisie, direcţia poate decide următoarele:
a)menţinerea propunerii formulate în raportul prevăzut la art. 20 alin. (1) şi emiterea dispoziţiei privind neeliberarea atestatului;
b)completarea procesului de evaluare cu noi informaţii sau documente relevante;
c)realizarea unei noi evaluări sociale şi/sau psihologice, în condiţiile prevederilor art. 22 alin. (2) lit. b);
d)eliberarea atestatului.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), în emiterea dispoziţiei privind eliberarea/neeliberarea atestatului se vor lua în considerare concluziile rezultate ca urmare a noilor evaluări sociale sau psihologice realizate.
Art. 24
În cazul în care se realizează o nouă evaluare în condiţiile art. 23 alin. (1) lit. c), costurile implicate de aceasta se suportă de către contestatar.
Art. 25
Dispoziţia privind neacordarea/retragerea atestatului de persoană/familie aptă pentru adopţie poate fi atacată, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul adoptatorului.
Art. 26
Obţinerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:
a)pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;
b)pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.
Art. 27
Pe parcursul procesului de evaluare, adoptatorul sau familia adoptatoare este obligată să colaboreze cu specialiştii care realizează evaluarea, refuzul acestora de a participa la toate etapele evaluării constituind motiv pentru formularea propunerii privind neacordarea atestatului.