Art. 39. - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Art. 39
(1)Potrivirea este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi se selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi adoptator/familia adoptatoare.

(2)Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse, altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, precum şi familiilor/persoanelor care au adoptat fraţi ai copilului sau care se află în procedură de adopţie cu un frate/fraţi al/ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În potrivire se includ numai acele rude şi persoane care deţin atestat valabil de adoptator/familie adoptatoare.

(3)Persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie sunt: tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care s-au implicat direct şi nemijlocit în îngrijirea şi educarea lui şi faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

(4)Procesul de potrivire include o componentă iniţială şi una practică şi se realizează de către compartimentul de adopţii şi postadopţii din structura direcţiei.