Secţiunea 1 - Drepturi şi libertăţi civile - Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Republicată

M.Of. 159

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 1:Drepturi şi libertăţi civile
Art. 9
(1)Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
(2)Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
(21)Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea copilului.

(3)Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.
(4)Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nicio ingerinţă.
(5)Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.
Art. 10
(1)În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 9 alin. (1), unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.
(2)În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de asistenţă socială.
(3)Persoanele desemnate la alin. (2) au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.
Art. 11
(1)Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere.
(2)Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.
(3)Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.
Art. 12
(1)În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.
(2)În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.
(3)În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4)În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere.
(5)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor.
(6)În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent.
(7)În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului.
Art. 13
În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 12.
Art. 14
(1)În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.
(2)Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită.
Art. 15
Metodologia privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc sau părăsiţi în unităţi sanitare/secţii/compartimente de specialitate obstetrică-ginecologie şi neonatologie/alte unităţi sanitare care oferă servicii medicale pentru copii se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu Ministerul Sănătăţii.
Art. 16
(1)Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de care aparţin, în vederea luării în evidenţă.
(2)Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.
Art. 17
(1)Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
(2)Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
(3)Nicio persoană nu poate împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

(4)În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, de existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

(5)Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.
(6)Programul de relaţii personale, prevăzut la alin. (5), pentru copilul care a împlinit vârsta de 14 ani se stabileşte numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, programul de relaţii personale se stabileşte de către instanţa judecătorească.

Art. 18
(1)În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
a)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b)vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c)găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;

d)corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e)transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f)transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
g)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.
(2)Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.
(3)Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).
(31)Atunci când stabileşte că relaţiile personale se vor realiza prin metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), instanţa de judecată:
a)stabileşte dacă sarcina de a duce şi a aduce copilul la începutul şi, respectiv, la sfârşitul perioadelor programului de relaţii personale îi revine părintelui sau persoanei în favoarea căreia se stabileşte programul de relaţii personale ori părintelui sau persoanei cu care copilul locuieşte; atunci când instanţa de judecată constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, sarcina revine întotdeauna părintelui care înstrăinează;
b)dispune ca programul de relaţii personale cu privire la un copil înscris la o unitate de învăţământ să se desfăşoare pentru o perioadă de până la 7 zile consecutive într-un interval de 14 zile, în toate perioadele de peste an în care copilul nu se află în vacanţele prevăzute de programa şcolară.

(4)Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune consiliere, acordată de specialişti din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială sau al organismelor abilitate, atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora sau din oficiu, iar când există suspiciune de înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului şi instanţa de judecată a fost sesizată, au obligaţia să solicite acesteia efectuarea unei expertize.

(5)În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte, ori refuză sau se opune respectării măsurilor dispuse la alin. (4), serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti, la solicitarea oricăruia dintre părinţi, vor dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pentru o durată de până la 6 luni, concomitent cu solicitarea adresată instanţei de tutelă în vederea suplinirii acordului părintelui care se opune sau, după caz, modificarea măsurilor privitoare la copil.

(6)Monitorizarea obligă reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta. Totodată, monitorizarea obligă reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentinţă executorie. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g). La finalul perioadei de monitorizare, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială au obligaţia de a întocmi un raport în acest sens.

(61)Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială realizează intervievarea părinţilor, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare.

(7)La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, recomandă consilierea psihologică sau expertizarea, inclusiv expertiza medico-legală psihiatrică a părinţilor şi/sau a copilului, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte sau, după caz, instituirea unor masuri de protecţie a copilului.

(8)Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă.
Art. 19
(1)Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2)Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Art. 20
(1)În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, precum şi pentru respectarea dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, instituirea uneia sau mai multor măsuri cu caracter asigurătoriu, a unor garanţii sau aplicarea de penalităţi. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).

(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include:
a)penalităţi pe ziua de întârziere impuse persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului sau a programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului; penalitatea se poate stabili între 10% şi 15% din venitul net lunar al celui obligat la plata acesteia, dar nu mai puţin de 300 lei; în cazul în care instanţa constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, stabilirea penalităţii este obligatorie, iar limitele minime şi maxime ale penalităţii se dublează;

b)depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare;
c)depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.
Art. 21
(1)În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum:
a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;
b)disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;
c)situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d)istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane. Acest istoric poate fi probat prin certificate medico-legale, rapoarte de evaluare realizate de către asistentul social sau rapoarte de expertiză psihologică a minorului, ascultarea minorului în camera de consiliu, coroborate cu orice alte mijloace de probă prevăzute de lege;

e)distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială.
Art. 22
Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Art. 23
(1)Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali.
(2)Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei.
Art. 24
(1)Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate.

(2)Autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului ia măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, instanţa judecătorească de la domiciliul copilului dispune plasamentul copilului, în condiţiile prezentei legi.

(3)Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 25
(1)Misiunile diplomatice şi consulare străine pot sesiza autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi Inspectoratul General pentru Imigrări despre situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea solicită Inspectoratului General pentru Imigrări informaţii cu privire la statutul copiilor şi, dacă nu sunt solicitanţi de azil sau beneficiari ai protecţiei internaţionale în România, înştiinţează de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.

(2)În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat copilul, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa Inspectoratului General pentru Imigrări, va solicita instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului în condiţiile prezentei legi.

(3)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.
(4)În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută în prezenta lege.
Art. 26
În vederea aplicării prevederilor art. 24 şi 25 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.
Art. 27
(1)Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
(2)Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.
(3)Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal.
(4)Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, furnizori de servicii sociale, alte instituţii publice sau organizaţii, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

(5)Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).
Art. 28
(1)Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2)Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, inclusiv în mediul online, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.

(3)Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.
(4)Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Art. 29
(1)Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
(2)În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3)Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(4)În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.
(5)Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
(6)Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.
Art. 30
(1)Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.
(2)Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(3)Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.
(4)Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.
Art. 31
(1)Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1).
Art. 32
(1)Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.
(2)Copilul aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc.
(3)Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna realizare şi exercitare a drepturilor tuturor copiilor.
(4)Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1).
Art. 33
(1)Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
(2)Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.
Art. 34
(1)Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.
(2)Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora.
(3)Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale.

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)