Art. 51. - Art. 5 1 - Legea 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
M.Of. 299
În vigoare Versiune de la: 13 Decembrie 2025
Art. 51
(1)Privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990, cu modificările ulterioare, administrarea acestora până la privatizare şi concesionarea sau arendarea terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora, se coordonează de către Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare, denumit în continuare Comitet, organism fără personalitate juridică, constituit în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului.
(2)Din Comitet fac parte reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Agenţiei Domeniilor Statului, ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Ministerului Apelor şi Pădurilor şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Componenţa nominală a Comitetului se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea instituţiilor reprezentate. Atribuţiile, modul de funcţionare şi remunerarea membrilor se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(3)Membrii Comitetului sunt remuneraţi din bugetul Agenţiei Domeniilor Statului, aprobat de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cuantumul maxim al indemnizaţiei lunare va fi stabilit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, fără a putea depăşi 20% din nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de secretar de stat.