Secţiunea 4 - Pierderi financiare ale consumatorilor - Legea 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

M.Of. 1032

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2024
SECŢIUNEA 4:Pierderi financiare ale consumatorilor
Art. 36
Orice pierdere financiară, inclusiv comisioane şi dobânzi, suferită de consumator şi care decurge direct din nerespectarea de către prestatorul de servicii de plată implicat în procesul de schimbare a conturilor a obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 20-28 îi este restituită consumatorului de către prestatorul de servicii de plată, fără întârziere, dar nu mai mult de 5 zile de la data producerii pierderii.
Art. 37
Răspunderea în temeiul art. 36 nu intervine în circumstanţe aflate în afara controlului prestatorului de servicii de plată care le invocă, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate în pofida tuturor diligenţelor în acest sens, sau în cazul în care un prestator de servicii de plată are alte obligaţii juridice prevăzute în legislaţia naţională sau în acte juridice ale Uniunii Europene.