Capitolul i - Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei fizice - Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 513

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2021
CAPITOLUL I:Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei fizice
Art. 22: Achitarea amenzii
(1)Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să achite integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi să comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plăţii, în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia.
(2)Dacă persoana condamnată se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea acesteia, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăşi 2 ani.
(3)Judecătorul delegat cu executarea, analizând cererea persoanei condamnate şi documentele justificative privind imposibilitatea acesteia de achitare integrală a amenzii, se pronunţă prin încheiere. În cazul în care dispune eşalonarea, încheierea va cuprinde: cuantumul amenzii, numărul de rate lunare în cuantum egal pentru care se eşalonează amenda, precum şi termenul de plată. Prevederile art. 16 alin. (2) referitoare la incidentele ivite în cursul executării se aplică în mod corespunzător.
Art. 23: Procedura în caz de neexecutare a amenzii
(1)Judecătorul delegat cu executarea, constatând că persoana condamnată nu a achitat amenda, în tot sau în parte, în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) sau (2), sesizează instanţa de executare, care procedează după cum urmează:
a)când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, în afară de cazul în care persoana nu poate presta această muncă din cauza stării de sănătate, în condiţiile prevăzute la art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
b)când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului şi acesta nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, înlocuieşte amenda cu închisoarea, în condiţiile art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
c)când constată neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii, înlocuieşte amenda cu închisoarea, în condiţiile art. 63 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Sesizarea instanţei de executare în condiţiile alin. (1) lit. a) se poate face şi la cererea condamnatului, de către judecătorul delegat cu executarea, chiar înainte de expirarea termenului de plată a amenzii.
(3)Procedura în faţa instanţei de executare este cea prevăzută la art. 586 şi 597 din Legea nr. 135/2010.
(4)Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanţa va solicita date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei publice locale de la domiciliul acestuia şi, dacă apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor autorităţi sau instituţii publice care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a condamnatului.
(5)În cazul în care instanţa de executare dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, o copie a hotărârii se trimite serviciului de probaţiune competent. Prevederile art. 51 se aplică în mod corespunzător.
(6)Executarea muncii în folosul comunităţii se face într-un termen de maximum 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, şi poate înceta şi prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă neexecutate. Prevederile art. 52 alin. (2)-(8) se aplică în mod corespunzător.
Art. 24: Executarea amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii
(1)Dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanei condamnate la pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii.
(2)Munca neremunerată în folosul comunităţii, dispusă pentru executarea pedepsei amenzii, se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.