Secţiunea 3 - Autorizarea şi funcţionarea F.I.A. înfiinţate ca societăţi de investiţii - Legea 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1035

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
SECŢIUNEA 3:Autorizarea şi funcţionarea F.I.A. înfiinţate ca societăţi de investiţii
Art. 17
(1)Prevederile prezentei secţiuni sunt aplicabile F.I.A., cu personalitate juridică, constituite prin act constitutiv în forma juridică de societăţi pe acţiuni în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare F.I.A. de tipul societăţilor de investiţii - F.I.A.S.
(2)F.I.A.S. emit acţiuni nominative şi capitalul social subscris este vărsat integral la data constituirii.
Art. 18
(1)Un F.I.A.S. poate fi administrat de un A.F.I.A. autorizat sau înregistrat de A.S.F., de un A.F.I.A. notificat A.S.F. stabilit în alt stat membru, de către un A.F.I.A. stabilit într-un stat terţ, cu respectarea prevederilor art. 39 şi 45 din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau de către un consiliu de administraţie şi directori/consiliu de supraveghere şi directorat, caz în care F.I.A.S. este administrat intern sau autoadministrat.
(2)F.I.A.S. autoadministrate care atrag capital inclusiv de la investitori de retail se autorizează în conformitate cu prevederile cap. II din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 19
Un F.I.A.S. administrat intern, persoană juridică română, este autorizat sau înregistrat de A.S.F. în calitate de A.F.I.A., în condiţiile stabilite la art. 2 alin. (3) sau art. 5, după caz, din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 20
(1)Un F.I.A.S. administrat extern de un A.F.I.A. autorizat sau înregistrat de A.S.F., de un A.F.I.A. stabilit în alt stat membru sau de un A.F.I.A. stabilit într-un stat terţ, după caz, este autorizat în situaţia în care îndeplineşte condiţiile stabilite de prezenta lege, precum şi pe cele din reglementările emise de A.S.F.
(2)Prospectul sau documentul de ofertă, după caz, şi actul constitutiv al F.I.A.S. cuprind dispoziţii cu privire la încadrarea F.I.A.S. ca F.I.A. de tip deschis sau închis, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) sau c).
Art. 21
(1)Documentele ataşate cererii de autorizare a F.I.A.S. administrat de un A.F.I.A. sunt stabilite în reglementările emise de A.S.F.
(2)Auditorii financiari ai F.I.A.S. sunt înscrişi în Registrul public al A.S.F. după avizarea acestora de către autoritate, în conformitate cu reglementările A.S.F.
(3)Auditorii financiari ai F.I.A.S. informează imediat F.I.A.S. cu privire la orice nereguli identificate ca urmare a ducerii la îndeplinire a obligaţiilor contractuale, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. privind activitatea de audit financiar.
(4)Auditorii financiari ai F.I.A.S. raportează către A.S.F. în format electronic sau pe suport hârtie, în termen de 10 zile de la data constatării, cu prilejul derulării activităţii specifice, informaţii cu privire la orice faptă, măsură sau decizie a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, directorilor/membrilor directoratului sau angajaţilor F.I.A.S. în legătură cu administrarea activelor F.I.A.S. de natură:
a)să constituie o abatere de la prezenta lege, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementările A.S.F. sau Regulamentul (UE) nr. 231/2013, ce ar putea să afecteze negativ situaţia financiară, profitul sau activele F.I.A.S.;
b)să pericliteze buna funcţionare a F.I.A.S. sau stabilitatea pieţelor financiare;
c)să determine emiterea de opinii cu rezerve sau refuzul de certificare/auditare a situaţiilor financiare ale F.I.A.S.
(5)Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător şi auditorilor financiari ai F.I.A.C.
(6)Documentul de ofertă al F.I.A.S. care atrage capital exclusiv de la investitori profesionali pe bază de plasament privat se notifică A.S.F. la momentul depunerii cererii de autorizare a F.I.A.S. respectiv.
(7)Prospectul F.I.A.S. care atrage capital inclusiv de la investitori de retail se aprobă de către A.S.F. la momentul depunerii cererii de autorizare a F.I.A.S. respectiv, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2017/1.129 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE.
Art. 22
(1)Prospectul F.I.A.S care atrage capital inclusiv de la investitori de retail este întocmit în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile emitenţilor de valori mobiliare şi ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acestora şi cu respectarea prevederilor Regulamentului nr. 2019/980.
(2)Documentul de ofertă al F.I.A.S. care atrage capital exclusiv de la investitori profesionali pe bază de plasament privat este întocmit în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
Art. 23
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (4), A.S.F. acordă autorizaţia unui F.I.A.S. administrat de un A.F.I.A., în termen de 3 luni de la data primirii documentaţiei complete prevăzute de reglementările aplicabile. În cazuri bine justificate, acest termen se poate prelungi cu maximum 3 luni, în funcţie de circumstanţele specifice cazului şi după ce A.S.F. a notificat F.I.A.S. cu privire la această prelungire.
(2)Acordarea autorizaţiei unui F.I.A.S. poate fi refuzată în situaţia în care A.S.F. consideră că administrarea prudenţială nu poate fi asigurată, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de reglementările A.S.F.
Art. 24
Retragerea autorizaţiei la solicitarea expresă a F.I.A.S. se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) şi în reglementările emise de A.S.F.
Art. 25
(1)Prevederile cap. II şi III din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi F.I.A.S. autoadministrate, potrivit prevederilor prezentei legi şi reglementărilor A.S.F.
(2)Prevederile art. 8 alin. (6) şi (7) şi ale art. 12-16 se aplică în mod corespunzător şi F.I.A.S.
Art. 26
(1)În cazul F.I.A.S. înfiinţate prin subscripţie publică, emiterea de către A.S.F. a autorizaţiei menţionate la art. 23 se realizează ulterior finalizării subscripţiei publice de acţiuni derulate în baza unui prospect de emisiune autorizat de către A.S.F. conform art. 27.
(2)Suplimentar documentelor prevăzute la art. 21 alin. (1), F.I.A.S. înfiinţate prin subscripţie publică depun la A.S.F. ataşat cererii de autorizare şi rezultatele subscripţiei publice, motiv pentru care, în termen de maximum 15 zile de la data închiderii subscripţiei publice, membrii fondatori convoacă adunarea constitutivă în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi fac demersurile pentru autorizarea de către A.S.F. a societăţii.
Art. 27
(1)Prospectul de emisiune al F.I.A.S înfiinţat prin subscripţie publică supus aprobării A.S.F. are conţinutul prevăzut în Regulamentul nr. 2019/980 şi include şi actul constitutiv al F.I.A.S.
(2)Perioada de subscripţie publică este precizată în prospectul de emisiune, dar nu poate depăşi 12 luni.
(3)Actualizarea prospectului în cazul modificării termenilor ofertei sau apariţiei oricărui nou eveniment sau modificării informaţiilor iniţiale prezentate în cadrul prospectului, de natură a afecta decizia investiţională, pe parcursul procesului de subscripţie publică, se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile emitenţilor de valori mobiliare, ale reglementărilor emise de A.S.F. şi cu respectarea prevederilor Regulamentului nr. 2019/980.
(4)Ulterior autorizării prospectului de emisiune al F.I.A.S. înfiinţat prin subscripţie publică, acesta este depus la oficiul registrului comerţului din judeţul unde este declarat sediul social, în vederea publicării lui în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 28
(1)F.I.A.S. înfiinţate prin subscripţie publică sunt obligate să solicite admiterea la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare în termen de 90 de zile lucrătoare de la data obţinerii autorizaţiei din partea A.S.F.
(2)În termenul prevăzut de reglementările operatorului locului de tranzacţionare pentru aprobarea solicitării de admitere la tranzacţionare, dar nu mai târziu de 12 luni de la data obţinerii autorizaţiei de la A.S.F. conform termenului prevăzut la art. 27 alin. (2), A.F.I.A. desemnat ca administrator al F.I.A.S. sau F.I.A.S. administrat intern, după caz, înfiinţate prin subscripţie publică, pot atrage capital de la investitori în baza unui angajament ferm de admitere la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare.
(3)În cazul în care solicitarea A.F.I.A./F.I.A.S. administrat intern înfiinţat prin subscripţie publică este respinsă de către operatorul locului de tranzacţionare menţionat la alin. (2), autorizaţia acordată de A.S.F. pentru F.I.A.S. este considerată nulă de drept, iar A.F.I.A./F.I.A.S. administrat intern are obligaţia returnării integrale a sumelor de bani atrase de la investitori în termen de 30 de zile de la momentul emiterii deciziei operatorului locului de tranzacţionare.
(4)În cazul unui F.I.A.S. înfiinţat prin subscripţie publică, după admiterea acţiunilor sale în cadrul unui loc de tranzacţionare, acţiunile pot fi răscumpărate cu respectarea prevederilor legale în vigoare aplicabile emitenţilor de valori mobiliare, precum şi a reglementărilor proprii ale operatorului respectivului loc de tranzacţionare.
(5)Prevederile prezentului articol se aplică şi F.I.A.S. care atrag capital de la cel puţin 150 de investitori de retail.
Art. 29
(1)Adunarea generală a acţionarilor, denumită în continuare A.G.A., a F.I.A.S. se desfăşoară potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actului constitutiv al acesteia.
(2)F.I.A.S. efectuează returnări de capital proporţionale cu cotele-părţi din aporturile investitorilor în scopul reducerii capitalului social al F.I.A.S., o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar, în limita a maximum 5% din capitalul social, cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, denumită în continuare A.G.E.A., a F.I.A.S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), F.I.A.S. poate efectua returnări suplimentare de capital, proporţionale cu cotele-părţi din aporturile investitorilor, de mai multe ori în cursul unui exerciţiu financiar, cu respectarea unei limite maxime, anuale, de 10% din capitalul social, în scopul reducerii capitalului social al F.I.A.S., cu respectarea următoarelor cerinţe cumulative:
a)returnarea de capital este aprobată de A.G.E.A. a F.I.A.S., desfăşurată potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)returnarea de capital către acţionari se realizează exclusiv din surse proprii ale F.I.A.S.;
c)F.I.A.S. a înregistrat profit în ultimele 3 exerciţii financiare anterioare, în conformitate cu situaţiile financiare anuale ale F.I.A.S. auditate conform legii.

(4)F.I.A.S. efectuează operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar, în limita a maximum 10% din capitalul social, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b), plata acţiunilor astfel dobândite urmând a se face numai din surse proprii ale F.I.A.S.

Art. 291
(1)Acţionarii F.I.A.S. care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita răscumpărarea acţiunilor lor de către societate, astfel:
a)în cazurile prevăzute la art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)în următoarele situaţii:
1.înlocuirea A.F.I.A. extern care administrează F.I.A.S. sau schimbarea tipului de administrare a F.I.A.S. prevăzut de prezenta lege;
2.modificarea duratei de funcţionare a F.I.A.S.;
3.modificarea categoriei în care este încadrat F.I.A.S. în conformitate cu prevederile art. 31 şi 46;
4.modificarea comisionului de răscumpărare peste limita maximă prevăzută de documentele F.I.A.S.
(2)Prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică F.I.A.S. ale cărui acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, modificarea obiectului de activitate al F.I.A.S. în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a modificării tipului de administrare, se realizează fără oferirea dreptului acţionarilor de retragere din societate, modificare ce este înregistrată la oficiul registrului comerţului din judeţul în care este înregistrat sediul social al F.I.A.S., în baza hotărârii A.G.E.A. a F.I.A.S., ulterior obţinerii autorizaţiei emise de A.S.F.
(4)Dreptul de retragere prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data autorizării/aprobării de către A.S.F. a modificărilor intervenite.

Art. 30
(1)În cazul F.I.A.S. ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare sau sunt tranzacţionate în cadrul unei burse dintr-un stat terţ, pe lângă prevederile art. 29 alin. (1), desfăşurarea A.G.A. are loc cu respectarea legislaţiei naţionale aplicabile emitenţilor de valori mobiliare.
(2)F.I.A.S. de la alin. (1) îşi pot răscumpăra propriile acţiuni prin hotărârea A.G.A. a F.I.A.S. şi în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

(3)Acţiunile dobândite în condiţiile alin. (2) pot fi folosite, pe baza hotărârii A.G.A. a F.I.A.S., în scopul diminuării capitalului social, al stabilizării cotaţiei acţiunilor proprii pe piaţa de capital sau al remunerării personalului identificat definit în reglementările A.S.F. care pun în aplicare ghidurile ESMA privind politicile solide de remunerare în conformitate cu Directiva nr. 61/2011/UE (DAFIA).

Art. 301
(1)Prevederile art. 91 alin. (1)-(3) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi în cazul unui F.I.A.S.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile acelor F.I.A.S. care sunt admise la tranzacţionare/tranzacţionate în cadrul unui loc de tranzacţionare.