Titlul vii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
TITLUL VII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 173
(1)Prevederile prezentei legi referitoare la abuzul pe piaţă care fac trimitere la SOT-uri, certificate de emisii sau produse licitate pe baza acestora se aplică SOT-urilor, certificatelor de emisii sau produselor licitate pe baza acestora, începând cu data de 3 ianuarie 2018.
(2)Prevederile art. 118-124 referitoare la SOT-uri se aplică de la data de 3 ianuarie 2018.
Art. 174
A.S.F. emite reglementările în aplicarea prezentei legi în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.
Art. 175
Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, a căror definiţie se abrogă conform prevederilor art. 178 alin. (1), au înţelesul prevăzut la art. 2 alin. (1).
Art. 176
Rapoartele financiare anuale prevăzute de prezenta lege vor fi întocmite într-un format de raportare electronic unic ulterior emiterii de către ESMA a unor standarde tehnice de reglementare în acest sens, dar nu mai devreme de data de 1 ianuarie 2020.
Art. 177
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, după alineatul (31) se introduce un nou alineat, alineatul (32), cu următorul cuprins:
"(32) A.S.F. este autoritatea competentă în sensul:
a) art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor nr. 98/26/CE şi nr. 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
b) art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 9 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014."
2.La articolul 2 alineatul (1), după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 38, cu următorul cuprins:
"38. produs de investiţii individuale structurat şi bazat pe asigurări sau PRIIP - produsul definit la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014."
3.La articolul 272 alineatul (1) la litera h), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. nerespectarea prevederilor privind reglementările emise de operatorii de piaţă prevăzute la art. 134 alin. (1) şi (2) şi la art. 141;"
4.După articolul 272 se introduc două noi articole, articolele 2721 şi 2722, cu următorul cuprins:
"- Art. 2721
(1) Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, faptele săvârşite de către depozitarul central, persoanele fizice responsabile având calitatea de membri ai consiliilor de administraţie, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere şi membri ai directoratului, respectiv reprezentant al compartimentului de control intern al acestuia, administrator de risc în legătură cu:
a) obţinerea autorizaţiilor prevăzute la art. 16 şi 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 prin declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilicit, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) lit. b) şi la art. 57 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
b) nedeţinerea de către depozitarul central a capitalului necesar, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
c) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor organizatorice, prevăzute la art. 26-30 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
d) nerespectarea de către depozitarul central a normelor de conduită, prevăzute la art. 32-35 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
e) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor aplicabile serviciilor specifice depozitarului central, prevăzute la art. 37-41 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
f) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor prudenţiale, prevăzute la art. 43-47 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
g) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor aplicabile conexiunilor dintre depozitarii centrali prevăzute la art. 48 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
h) refuzul abuziv al depozitarului central de a acorda diverse tipuri de acces, cu încălcarea prevederilor art. 49-53 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
i) nerespectarea de către instituţiile de credit desemnate a cerinţelor prudenţiale specifice legate de riscurile de credit prevăzute la art. 59 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
j) nerespectarea de către instituţiile de credit desemnate a cerinţelor prudenţiale specifice legate de riscurile de lichiditate, prevăzute la art. 59 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, A.S.F., în calitate de autoritate competentă pentru depozitarul central, poate aplica sancţiuni şi/sau dispune măsuri administrative în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 pentru încălcările prevăzute la alin. (1):
a) o declaraţie publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare şi natura încălcării, în conformitate cu art. 62 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
b) o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament şi să se abţină de la repetarea acestuia;
c) retragerea autorizaţiilor acordate în temeiul art. 16 sau 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, în conformitate cu art. 20 sau 57 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, după caz;
d) sancţionarea oricărui membru al organului de conducere al depozitarului central sau a oricărei alte persoane fizice considerate responsabile prin interzicerea temporară sau, în cazul unor încălcări grave repetate, interzicerea permanentă a exercitării unor funcţii de conducere în cadrul depozitarului central;
e) amenzi în cuantum de până la două ori cuantumul profitului obţinut ca rezultat al unei încălcări, atunci când cuantumul respectiv poate fi stabilit;
f) în cazul persoanelor fizice, amenzi de la 1.000 lei până la 22.150.000 lei;
g) în cazul unei persoane juridice, amenzi de la 10.000 lei până la 88.600.000 lei sau de până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice, conform ultimelor conturi disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală aplicabilă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător, conform prevederilor legale relevante, pe baza ultimei situaţii disponibile a conturilor consolidate, aprobate de organul de conducere al societăţii-mamă principale.
(3) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor potenţiale sau reale ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
(4) A.S.F. instituie, pentru raportarea încălcărilor stabilite la alin. (3), mecanisme eficace care includ cel puţin următoarele:
a) proceduri specifice de primire şi investigare a rapoartelor privind încălcările potenţiale sau reale şi măsurile luate ca reacţie la acestea, inclusiv stabilirea de canale de comunicare sigure pentru asemenea rapoarte;
b) protecţie adecvată pentru angajaţii entităţilor care raportează încălcări potenţiale sau reale comise în cadrul entităţii, cel puţin împotriva represaliilor, discriminării sau altor tipuri de tratament inechitabil;
c) protecţia datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcările potenţiale sau reale, precum şi ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de o încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr. 677/2001*) pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
____
*)A se vedea nota de la art. 172 alin. (2).
d) protecţia identităţii atât a persoanei care raportează încălcările, cât şi a persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în toate etapele procedurilor, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională impune dezvăluirea identităţii sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.
(5) Depozitarul central şi participanţii la sistemul depozitarului central trebuie să deţină proceduri adecvate privind raportarea de către angajaţi a încălcărilor reale sau potenţiale, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent şi autonom.
- Art. 2722
(1) Constituie contravenţii nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7, art. 8 alin. (1)-(3), art. 9, art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (3) şi (4), precum şi ale art. 14 şi art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica sancţiuni şi/sau dispune măsuri administrative, după cum urmează:
a) interzicerea tranzacţionării unui PRIIP;
b) suspendarea tranzacţionării unui PRIIP;
c) un avertisment public care indică persoana responsabilă şi natura încălcării;
d) interzicerea furnizării unui document cu informaţii esenţiale care nu respectă cerinţele prevăzute la art. 6-8 sau 10, după caz, din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 şi prin care se impune publicarea unei noi versiuni a unui document cu informaţii esenţiale;
e) amendă:
(i)în cuantum de la 10.000 lei până la 22.450.000 lei sau până la 3% din cifra de afaceri anuală totală a respectivei entităţi, conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere sau până la dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele juridice;
(ii)în cuantum de la 1.000 lei până la 3.150.000 lei sau dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele fizice.
(3) În cazul în care entitatea menţionată la alin. (2) lit. e) pct. (i) este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă, care are obligaţia de a întocmi conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele conturi consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societăţii-mamă principale."
5.La articolul 273 alineatul (1), părţile introductive ale literelor a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f), lit. h), i), lit. j) pct. 1-9 şi 11-17, lit. k) pct. 2 şi 3 şi la alin. (2) lit. e), h), i), k) şi l):
.................................................................................................
b) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. j) pct. 10, lit. k) pct. 1 şi alin. (2) lit. a), b), f) şi j):"
6.Articolul 2731 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 2731
Desfăşurarea fără autorizaţie a oricăror activităţi sau operaţiuni pentru care prezenta lege şi Regulamentul (UE) nr. 909/2014 cer autorizarea constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale, cu excepţia activităţilor şi serviciilor de investiţii prevăzute la art. 5 alin. (1) desfăşurate de S.S.I.F. şi instituţiile de credit, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 273 alin. (1) lit. a)."
Art. 178
(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi, art. 2 alin. (1) pct. 1, 4, 6, 61, 9, 91, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 21, 23, 25, 26, 27, 33, 34 şi 36, art. 146 alin. (51), titlul V "Operaţiuni pe piaţă", cuprinzând art. 173-208, titlul VI "Emitenţii", cuprinzând art. 209-2431, titlul VII "Abuzul pe piaţă", cuprinzând art. 244-257, art. 262 şi art. 272 alin. (1) lit. g), art. 272 alin. (2) lit. c) şi d), art. 273 alin. (1) lit. c), art. 2732 şi art. 279 lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
(2)Reglementările privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă emise de A.S.F. până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepţia dispoziţiilor contrare.
(3)La data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, prevederile art. 146 alin. (2), art. 148, art. 151 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 179
Prevederile art. 177 pct. 4 intră în vigoare la data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.
*
Prezenta lege transpune prevederi din următoarele acte ale Uniunii Europene, după cum urmează:
1.- art. 11, 18, 42, 43 alin. (1), (2), (4) şi (6), art. 44, 45, 46 alin. (1), art. 47, art. 48 alin. (1)-(3) şi (5), art. 49 alin. (1), art. 52, 53, art. 54 alin. (1), art. 55, 56, art. 58 alin. (1), (2) şi (4), art. 59, 60, 61 şi 62 din Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori şi informaţiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 184 din 6 iulie 2001;
2.- art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a)-c), f) şi g) şi alin. (2), art. 4 alin. (5) ultima teză, art. 5 alin. (1)-(3) şi (4) paragrafele 1 şi 2, art. 6 alin. (1)-(3) şi (5), art. 7 alin. (1), art. 8, 9 alin. (2) paragraful 2, alin. (3), (4), (5) paragraful 1 şi alin. (6), art. 11 alin. (2)-(7), art. 12 alin. (2), art. 13 lit. a)-c), art. 15 alin. (2), (3) paragraful 2, alin. (4) şi (5) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 142 din 30 aprilie 2004;
3.- art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), g), h), j), k), l), m), o), p), q) şi alin. (2), art. 4 alin. (1)-(4), art. 5 alin. (1)-(3) şi (5), art. 6, 8 alin. (1) şi (4), art. 9 alin. (1), (2), (4), (6) şi (6a), art. 10, 11, art. 12 alin. (1)-(6), art. 13 alin. (1), (1a) paragraful 1, alin. (1b) şi (4), art. 13a, art. 14 alin. (1), art. 15, 16, art. 17 alin. (1)-(3), art. 18 alin. (1)-(4), art. 19 alin. (1) şi (3), art. 20, art. 21 alin. (1) teza 1 şi alin. (2), art. 21a alin. (2) şi (3), art. 24 alin. (1), (4), (4a), (4b) şi (6), art. 25, 26, 28a, art. 28b alin. (1) şi (2), art. 28c şi 29 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 390 din 31 decembrie 2004;
4.-art. 5 alin. (1) paragraful 3, art. 6 alin. (1) paragrafele 1 şi 3, alin. (2)-(4), art. 7 alin. (3) teza 3 şi alin. (4), art. 8 alin. (1) prima teză, art. 10 alin. (3) paragraful 2, art. 11 alin. (1) prima teză, art. 12 prima teză şi art. 14 din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 184 din 14 iulie 2007;

5.Directiva 2013/50/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare şi a Directivei 2007/14/CE a Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii ale Directivei 2004/109/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 294 din 6 noiembrie 2013;
6.Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancţiunile penale pentru abuzul pe piaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014;
7.Directiva de punere în aplicare (UE) 2015/2.392 a Comisiei din 17 decembrie 2015 privind Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte raportarea către autorităţile competente a încălcărilor efective sau potenţiale ale acestui regulament, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 332 din 18 decembrie 2015;
8.Directiva (UE) 2017/828 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2017 de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce priveşte încurajarea implicării pe termen lung a acţionarilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 132 din 20 mai 2017.