Art. 891. - Art. 89 1 - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare
M.Of. 772
În vigoare Versiune de la: 15 Martie 2025
Art. 891
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti şi cu excepţia cazului în care prin hotărârea judecătorească s-a dispus altfel, punerea în executare de către emitent a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care instanţa competentă dispune definitiv anularea sau constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri de aprobare a majorării de capital social, se va realiza astfel:
a)în cazul majorării de capital social, alta decât cea realizată prin majorarea valorii nominale a acţiunilor, emitentul va reduce capitalul social prin anularea unui număr de acţiuni egal cu numărul acţiunilor emise în cadrul majorării de capital social;
b)în cazul majorării de capital social prin majorarea valorii nominale, emitentul va reduce valoarea nominală a acţiunilor corespunzător valorii nominale anterioare majorării de capital social.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 113 lit. g) din Legea nr. 31/1990, evenimentele corporative prevăzute la alin. (1) sunt aprobate prin decizie a consiliului de administraţie, directoratului sau altor organe de administrare stabilite de lege, după caz.
(3)În cazul evenimentelor corporative precizate la alin. (1), anularea acţiunilor, respectiv reducerea valorii nominale realizate pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii instanţei judecătoreşti se vor realiza, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), pro rata, respectiv, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), prin reducerea corespunzătoare a valorii nominale. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, data la care are loc identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de drepturi şi asupra cărora se răsfrâng efectele deciziei prevăzute la alin. (2) este data de înregistrare stabilită prin decizie a consiliului de administraţie, directoratului sau altor organe de administrare stabilite de lege, după caz. Această dată va fi ulterioară cu cel puţin 10 zile lucrătoare datei deciziei consiliului de administraţie, directoratului sau altor organe de administrare stabilite de lege, după caz.
(4)Evenimentele corporative prevăzute la alin. (1) se vor procesa de către depozitarul central în baza deciziei prevăzute la alin. (2).
(5)Deciziile consiliului de administraţie, directoratului sau ale altor organe de administrare stabilite de lege, prevăzute la alin. (2), au acelaşi regim ca hotărârile adunării generale a acţionarilor, în ceea ce priveşte publicitatea acestora şi posibilitatea de contestare în instanţă.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care operaţiunea de majorare a capitalului social prevăzută la alin. (1) lit. a) s-a efectuat cu prime de emisiune, cu luarea în considerare a factorilor care au generat necesitatea respectivei operaţiuni, consiliul de administraţie, directoratul sau alte organe de administrare stabilite de lege analizează şi identifică variantele în care poate fi pusă în aplicare hotărârea instanţei judecătoreşti şi convoacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor în vederea aprobării. Dispoziţiile alin. (3) referitoare la aplicarea pro rata şi la stabilirea unei date de înregistrare se aplică în mod corespunzător în cazul adunării generale extraordinare a acţionarilor.
(7)Consiliul de administraţie, directoratul sau alte organe de administrare stabilite de lege, după caz, stabilesc detaliile specifice ale operaţiunii de anulare a acţiunilor, respectiv de reducere a valorii nominale ca urmare a punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti prin care s-a dispus anularea/constatarea nulităţii absolute a hotărârii de aprobare a evenimentului corporativ prevăzut la alin. (1), şi informează corespunzător acţionarii prin publicarea unui raport, cu respectarea prevederilor art. 81.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »