Art. 41. - În înţelesul prezentei legi, "tranzacţie exceptată" reprezintă dobândirea respectivei poziţii: - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 41
(1)Prevederile art. 39 nu se aplică în cazul în care poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacţii exceptate.
(2)În înţelesul prezentei legi, "tranzacţie exceptată" reprezintă dobândirea respectivei poziţii:
a)în cadrul procesului de privatizare;
b)prin achiziţionarea de acţiuni de la M.F. sau de la alte entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare;
c)în urma transferurilor de acţiuni realizate între societateamamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-mamă;
d)în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deţinătorilor respectivelor valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora.
(3)În cazul în care dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se realizează în mod neintenţionat, deţinătorul unei asemenea poziţii are una dintre următoarele obligaţii alternative:
a)să deruleze o ofertă publică, în condiţiile şi la preţul prevăzut la art. 39 şi 40;
b)să înstrăineze un număr de acţiuni, corespunzător pierderii poziţiei dobândite fără intenţie.
(4)Executarea uneia dintre obligaţiile prevăzute la alin. (3) se face în termen de 3 luni de la dobândirea respectivei poziţii.
(5)Dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se consideră neintenţionată, dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni precum:
a)reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii, urmată de anularea acestora;
b)depăşirea pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferinţă, subscriere sau conversie a drepturilor atribuite iniţial, precum şi al convertirii acţiunilor preferenţiale în acţiuni ordinare;
c)fuziunea/divizarea sau succesiunea.