Art. 39. - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare
M.Of. 772
În vigoare Versiune de la: 15 Martie 2025
Art. 39
(1)O persoană care, ca urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine valori mobiliare emise de un emitent care, adăugate la deţinerile sale anterioare sau ale persoanelor cu care acţionează concertat, îi conferă acestuia, direct sau indirect, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, la un preţ echitabil şi având ca obiect toate deţinerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei deţineri.
(2)Până la derularea ofertei publice menţionate la alin. (1), drepturile de vot aferente valorilor mobiliare depăşind pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar respectivul acţionar şi persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu mai pot achiziţiona, prin alte operaţiuni, acţiuni ale aceluiaşi emitent.
(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au dobândit poziţia de deţinător a peste 33% din drepturile de vot, cu respectarea prevederilor legale incidente la momentul dobândirii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4)
- Decizie nr. RJ 394g9d484/2022 din 09-mar-2022, Curtea de Apel Alba Iulia, actiune in anulare a hotararii AGA (Litigii cu profesionistii)
- Decizie nr. 284/2021 din 26-oct-2021, Curtea de Apel Targu Mures, contestatie impotriva hotararii comitetului/adunarii creditorilor (Faliment)
- Sentinta nr. 2646/2019 din 17-dec-2019, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (2)
- Piata de capital. Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata. Comentarii si explicatii pe articole, adnotari cu drept comparat, adnotari cu jurisprudenta. Editia a 3-a din 25-mar-2025, Rosetti International
- Piata de capital. Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata din 7-iun-2018, Rosetti