Art. 172. - Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autorităţi se realizează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 *) pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 172
(1)A.S.F. emite reglementări privind mecanismele de raportare a încălcărilor prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.
(2)Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autorităţi se realizează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001*) pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
____
*)Potrivit prevederilor art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018, toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016 şi la legislaţia de punere în aplicare a acestuia.