Art. 167. - Procedurile prevăzute la alin. (1) asigură cel puţin următoarele: - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 167
(1)Instituirea unor proceduri care să asigure un schimb de informaţii şi o cooperare eficace între A.S.F. şi orice altă autoritate relevantă implicată în protejarea persoanelor care lucrează în temeiul unui contract de muncă şi care raportează încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014 către A.S.F. sau care sunt acuzate de astfel de încălcări împotriva represaliilor, a discriminării sau a altor tipuri de tratament incorect, care se produc din cauza sau în legătură cu raportarea încălcărilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014, se face pe baza unor protocoale bilaterale încheiate între A.S.F. şi respectivele autorităţi.
(2)Procedurile prevăzute la alin. (1) asigură cel puţin următoarele:
a)persoanele care efectuează raportarea au acces la informaţii şi consiliere complete referitoare la căile de acţiune şi procedurile disponibile prevăzute în dreptul intern pentru a le proteja împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv la procedurile de solicitare a despăgubirilor băneşti;
b)persoanele care efectuează raportarea beneficiază de asistenţă efectivă din partea A.S.F. în faţa oricărei autorităţi relevante implicate în protejarea lor împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv prin certificarea, în conflictele de muncă, a situaţiei de denunţător a persoanei care raportează.