Art. 157. - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 157
(1)Prezentarea cu intenţie de către membrul consiliului de administraţie, administratorul, directorul, directorul general, membrul consiliului de supraveghere, membrul directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, de către membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului către deţinătorii de valori mobiliare de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale emitentului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2)Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută la art. 133, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(3)Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 134 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(4)Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 135 şi 136 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(5)Manipularea pieţei, astfel cum este prevăzută la art. 137, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.