Art. 1541. - Art. 154 1 - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare
M.Of. 772
În vigoare Versiune de la: 15 Martie 2025
Art. 1541
(1)A.S.F. aplică sancţiuni contravenţionale adecvate şi măsuri administrative eficace, proporţionale şi disuasive, cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2023/2.631 şi ale prezentei legi, persoanelor care săvârşesc faptele prevăzute la art. 146 alin. (2) lit. g).
(2)Limitele amenzilor prevăzute în prezentul articol sunt stabilite prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
(3)În cazul încălcărilor prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2023/2.631, A.S.F. poate aplica următoarele sancţiuni contravenţionale şi măsuri administrative:
a)sancţiunile şi măsurile prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. a)-d) din Regulamentul (UE) 2023/2.631. Limitele sancţiunii prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. d) din Regulamentul (UE) 2023/2.631 sunt cuprinse între o dată şi până la dublul cuantumului profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi calculate;
b)în cazul unei persoane juridice, amendă de la 5.000 lei până la 2.500.000 lei sau 0,5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective, conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere;
c)în cazul unei persoane fizice, amendă de la 1.000 lei până la 250.000 lei.
(4)În cazul încălcărilor prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2023/2.631, A.S.F. poate aplica următoarele sancţiuni contravenţionale şi măsuri administrative:
a)sancţiunile şi măsurile prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) 2023/2.631;
b)în cazul unei persoane juridice, avertisment sau amendă de la 2.500 lei până la 1.000.000 lei sau 0,1% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective, conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere;
c)în cazul unei persoane fizice, amendă de la 500 lei până la 150.000 lei.
(5)În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la alin. (3) lit. b) şi alin. (4) lit. b), prevederile art. 49 alin. (4) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) 2023/2.631 se aplică în mod corespunzător.
(6)A.S.F. publică orice decizie de aplicare a unei sancţiuni contravenţionale sau a unei alte măsuri administrative potrivit prezentului articol, precum şi informaţii în legătură cu aceasta, în conformitate cu prevederile art. 52 din Regulamentul (UE) 2023/2.631.
(7)A.S.F. transmite ESMA, în conformitate cu art. 53 din Regulamentul (UE) 2023/2.631, informaţii privind sancţiunile contravenţionale şi măsurile administrative aplicate potrivit prezentului articol, respectiv privind anchetele penale efectuate şi sancţiunile penale aplicate în cazuri care intră sub incidenţa art. 157 alin. (1) şi care constituie o încălcare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2.631, menţionate la art. 49 alin. (1) lit. a) din acelaşi regulament.
(8)În scopul aplicării art. 53 din Regulamentul 2023/2.631, A.S.F. are acces la informaţiile şi hotărârea finală în legătură cu orice sancţiune penală prevăzută la alin. (7) şi le transmite ESMA.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »