Art. 142. - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 142
(1)Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. are, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, competenţele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 exercitate în conformitate cu prevederile acestui regulament.
(2)În scopul îndeplinirii competenţelor prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, A.S.F. poate solicita orice informaţii şi documente necesare indicând temeiul legal, scopul, termenele şi sancţiunile prevăzute la art. 154 alin. (4). A.S.F. poate audia orice persoană care şi-a exprimat consimţământul în acest sens.
(3)În vederea realizării audierii prevăzute la alin. (2), A.S.F. emite o decizie pe care o transmite persoanei ce urmează a fi audiată, indicând temeiul legal, scopul, data şi locul derulării audierii, precum şi sancţiunile prevăzute la art. 154 alin. (4).
(4)Audierea va fi înregistrată pe suport durabil şi consemnată într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii.