Art. 107. - Raportul de remunerare conţine, după caz, următoarele informaţii privind remuneraţia fiecărui conducător: - Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă - Republicare

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024 până la: 7 Octombrie 2024
Art. 107
(1)Emitentul întocmeşte un raport de remunerare clar şi uşor de înţeles, care oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare a remuneraţiilor, inclusiv a tuturor beneficiilor, indiferent de formă, acordate sau datorate pe parcursul ultimului exerciţiu financiar, conducătorilor în mod individual, inclusiv celor nou recrutaţi şi foştilor conducători în conformitate cu politica de remunerare prevăzută la art. 106.
(2)Raportul de remunerare conţine, după caz, următoarele informaţii privind remuneraţia fiecărui conducător:
a)remuneraţia totală defalcată pe componente, proporţia relativă a remuneraţiei fixe şi a celei variabile, o explicaţie a modului în care remuneraţia totală respectă politica de remunerare adoptată, inclusiv modul în care contribuie la performanţa pe termen lung a emitentului, şi informaţii privind modul în care au fost aplicate criteriile de performanţă;
b)modificarea anuală a remuneraţiei, a performanţei emitentului şi a remuneraţiei medii pe baza echivalentului normă întreagă a angajaţilor emitentului care nu sunt conducători cel puţin pe parcursul ultimelor 5 exerciţii financiare, prezentate împreună într-o manieră care permite compararea;
c)orice remuneraţie primită de la orice entitate care aparţine aceluiaşi grup;
d)numărul de acţiuni şi opţiuni pe acţiuni acordate sau oferite, precum şi principalele condiţii pentru exercitarea drepturilor aferente, inclusiv preţul de exercitare şi data, împreună cu orice modificări ale acestora;
e)informaţii privind utilizarea posibilităţii de recuperare a remuneraţiei variabile;
f)informaţii privind orice abatere de la procedura pentru punerea în aplicare a politicii de remunerare prevăzută la art. 106 alin. (8)-(12) şi privind orice derogări aplicate în conformitate cu art. 106 alin. (6), inclusiv explicaţii privind natura circumstanţelor excepţionale şi indicarea elementelor specifice de la care s-a făcut derogarea.
(3)Emitenţii nu includ în raportul de remunerare categorii speciale de date cu caracter personal ale conducătorilor în înţelesul art. 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) sau date cu caracter personal care se referă la situaţia familială a fiecărui conducător.
(4)Emitenţii prelucrează datele cu caracter personal ale conducătorilor incluse în raportul de remunerare în temeiul prezentului articol în scopul creşterii transparenţei în privinţa remunerării conducătorilor, pentru a spori responsabilitatea conducătorilor şi supravegherea de către acţionari a remuneraţiilor acestora. Fără a aduce atingere perioadelor mai lungi prevăzute de acte legislative sectoriale ale Uniunii Europene direct aplicabile pe teritoriul României sau de acte legislative sectoriale naţionale care transpun directive europene, după 10 ani de la publicarea raportului de remunerare, emitenţii nu mai lasă la dispoziţia publicului, în temeiul alin. (7), datele cu caracter personal ale conducătorilor incluse în raportul de remunerare în conformitate cu prezentul articol.
(5)Prevederile alin. (4) se aplică fără a aduce atingere posibilităţii de prelucrare, de către emitenţi, a datelor cu caracter personal ale conducătorilor, în alte scopuri, potrivit reglementărilor în vigoare.
(6)Raportul de remunerare aferent celui mai recent exerciţiu financiar este supus votului în cadrul adunării generale ordinare anuale a acţionarilor prevăzute la art. 111 din Legea nr. 31/1990, opinia acţionarilor din cadrul adunării generale privind raportul de remunerare, rezultată în urma votului, având un caracter consultativ. Emitentul explică în următorul raport de remunerare modul în care votul adunării generale a fost luat în considerare.
(7)Fără a aduce atingere art. 105 alin. (22), după adunarea generală ordinară a acţionarilor, emitenţii pun raportul de remunerare la dispoziţia publicului pe website-urile lor, în mod gratuit, pentru o perioadă de 10 ani, şi pot alege să îl păstreze disponibil pentru o perioadă mai lungă, cu condiţia să nu mai conţină datele cu caracter personal ale conducătorilor. Auditorul financiar/firma de audit care realizează auditul statutar verifică dacă au fost furnizate informaţiile prevăzute de acest articol. Conducătorii emitentului, care acţionează în limitele domeniului lor de competenţe conferite de normele aplicabile, au responsabilitatea colectivă de a se asigura că raportul de remunerare este întocmit şi publicat în conformitate cu cerinţele prezentei legi. Conducătorii emitentului sunt răspunzători pentru încălcarea responsabilităţilor ce revin emitentului, prevăzute în prezentul alineat.