Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor
M.Of. 550
În vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2025 până la: 1 Ianuarie 2026
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Fondul de garantare a asiguraţilor, denumit în continuare Fondul, se constituie ca persoană juridică de drept public care îşi exercită atribuţiile şi competenţele potrivit prevederilor prezentei legi; organizarea şi funcţionarea Fondului se stabilesc prin statut propriu aprobat de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, la propunerea Consiliului de administraţie al Fondului, iar statutul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(2)Sediul principal al Fondului este în municipiul Bucureşti; în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de lege, Fondul poate avea unul sau mai multe puncte de lucru.
(3)Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, protejează creditorii de asigurări de consecinţele falimentului sau lichidării bazate ori nu pe insolvenţă a asigurătorilor, în condiţiile prezentei legi.
(4)Fondul nu preia obligaţiile asigurătorilor debitori, ci efectuează plăţi către creditorii de asigurări ai acestora după parcurgerea procedurii administrative reglementate de prezenta lege.
Art. 2
(1)Fondul are ca scop protejarea directă a:
a)creditorilor de asigurări care sunt persoane prejudiciate RCA cu reşedinţa în România, al căror drept de a solicita plata directă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (1), şi care deţin creanţe de asigurări rezultate din contractele RCA încheiate de asiguraţii răspunzători de producerea prejudiciilor cu un asigurător persoană juridică română;
b)creditorilor de asigurări care sunt persoane prejudiciate RCA cu reşedinţa în România, al căror drept de a solicita plata directă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (2), şi care deţin creanţe de asigurări rezultate din contractele RCA încheiate de asiguraţii răspunzători de producerea prejudiciilor cu un asigurător persoană juridică română;
c)creditorilor de asigurări care sunt persoane prejudiciate RCA cu reşedinţa în România, al căror drept de a solicita plata directă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (3), şi care deţin creanţe de asigurări rezultate din contractele RCA încheiate de asiguraţii răspunzători de producerea prejudiciilor cu un asigurător autorizat într-un alt stat membru, inclusiv asigurătorul european;
d)creditorilor de asigurări ai unui asigurător persoană juridică română, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a) şi la alin. (2), al căror drept de a solicita plata directă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (1), şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
(i)sunt îndreptăţiţi la restituirea primelor datorate de asigurător pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor RCA;
(ii)deţin creanţe de asigurare rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurător, altele decât contractele RCA;
(iii)sunt îndreptăţiţi în baza legii române să recupereze de la asigurător sume plătite în conformitate cu clauza de despăgubire directă aferentă contractelor RCA;
e)creditorilor de asigurări ai unui asigurător european, alţii decât cei prevăzuţi la lit. c), al căror drept de a solicita plata directă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (4), şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
(i)deţin creanţe de asigurare rezultate din contractele de asigurare, altele decât contractele RCA, încheiate de asigurătorul european prin intermediul sucursalei din România în calitate de stat membru gazdă şi pentru care asigurătorul european are obligaţia de a contribui la Fond în condiţiile dispoziţiilor art. 3;
(ii)sunt îndreptăţiţi în baza legii române să recupereze de la asigurătorul european sume plătite în conformitate cu clauza de despăgubire directă aferentă contractelor RCA.
(2)Fondul are ca scop, de asemenea, protejarea indirectă a:
a)creditorilor de asigurări care sunt persoane prejudiciate RCA cu reşedinţa în alte state membre, al căror drept de a solicita plata indirectă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (1), şi care deţin creanţe de asigurări rezultate din contractele RCA încheiate de asiguraţii răspunzători de producerea prejudiciilor cu un asigurător persoană juridică română;
b)creditorilor de asigurări care sunt persoane prejudiciate RCA cu reşedinţa în alte state membre, al căror drept de a solicita plata indirectă de către Fond a sumelor cuvenite potrivit prevederilor prezentei legi este născut conform art. 121 alin. (2), şi care deţin creanţe de asigurări rezultate din contractele RCA încheiate de asiguraţii răspunzători de producerea prejudiciilor cu un asigurător persoană juridică română.
(3)Fondul plăteşte şi Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR, sumele achitate de acesta, în calitate de birou naţional auto şi în numele unui asigurător persoană juridică română, către birourile similare din alte state pentru evenimente asigurate produse ulterior datei retragerii autorizaţiei de funcţionare a respectivului asigurător; BAAR adresează Fondului o solicitare în acest sens, iar prevederile art. 15 alin. (5)-(8), (10) şi (11) nu se aplică.
(4)Fondul efectuează plata creanţelor de asigurări către persoanele prevăzute la alin. (1) după depunerea de către acestea a unei cereri de plată în condiţiile art. 14 şi parcurgerea procedurii administrative reglementate de prezenta lege, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) sau, după caz, la art. 15 alin. (5) şi (6).
(5)Fondul este îndreptăţit să obţină rambursarea sumelor achitate în vederea soluţionării cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări prevăzuţi la alin. (1) lit. c), de la organismele similare din statele membre de origine ale asigurătorilor debitori aflaţi în procedură de faliment sau în procedură de lichidare bazată sau nu pe insolvenţă; Fondul formulează în acest sens cereri de rambursare adresate organismelor similare din alte state care se transmit şi se soluţionează în conformitate cu prevederile acordului de cooperare încheiat cu acestea sau ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană, după caz, conform dispoziţiilor art. 10a alin. (13) şi ale art. 25a alin. (13) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, astfel cum au fost introduse prin art. 1 pct. 8 şi 18 din Directiva (UE) 2021/2.118 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi.
(6)Fondul protejează indirect creditorii de asigurări prevăzuţi la alin. (2) prin rambursarea către organismele similare din statele lor de reşedinţă a sumelor achitate de acestea în vederea soluţionării cererilor de plată formulate de respectivele persoane pentru repararea prejudiciilor suferite ca urmare a producerii riscurilor acoperite prin contracte RCA încheiate de asigurătorii debitori persoane juridice române aflaţi în procedură de faliment sau în procedură de lichidare care nu este bazată pe insolvenţă; îndeplinirea obligaţiei Fondului de a efectua rambursarea către organismele similare din alte state se realizează în conformitate cu prevederile acordului de cooperare sau ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană, după caz, prevăzute la alin. (5) teza a II-a.
(7)Fondul efectuează plăţi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, prevăzute la art. 5, iar în cazul în care disponibilităţile nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor datorate potrivit prevederilor prezentei legi, acestea sunt achitate pe măsura alimentării Fondului cu resurse financiare.
(8)Prevederile alin. (7) nu exonerează Fondul de obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi art. 15 alin. (5)-(8), (10), (11) şi (13).
(9)Executarea silită pentru titlurile executorii obţinute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; în acest caz, cererea de plată motivată este depusă în condiţiile art. 14 alin. (1), cu respectarea procedurii şi a plafonului stabilite prin prezenta lege.
(10)Sunt excluse de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi orice obligaţii decurgând din contractele de reasigurare.
(11)Fondul poate încheia acorduri de cooperare cu organisme similare din alte state, birouri naţionale auto şi alte entităţi, sau le poate mandata pe acestea în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale.
Art. 21
(1)Fondul poate îndeplini funcţia de administrator special în procedura de redresare financiară a asigurătorilor ori de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 503/2004.
(2)Fondul poate îndeplini funcţia de administrator interimar la un asigurător, potrivit prevederilor alin. (4)-(7) şi (9).
(3)Fondul este numit pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin decizie motivată.
(4)La data la care Autoritatea de Supraveghere Financiară retrage autorizaţia de funcţionare a unui asigurător, potrivit legislaţiei în domeniul asigurărilor, şi totodată constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a acestuia, astfel cum această stare este definită la art. 5 pct. 31 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate numi Fondul ca administrator interimar al asigurătorului în cauză având atribuţiile prevăzute la alin. (5).
(5)În calitate de administrator interimar, Fondul asigură administrarea şi conducerea asigurătorului şi adoptă măsurile necesare pentru împiedicarea diminuării activului şi sporirii pasivului asigurătorului, concomitent cu conservarea bunurilor acestuia; la data numirii lichidatorului judiciar, mandatul de administrator interimar încetează de drept.
(6)De la data comunicării deciziei de numire a Fondului ca administrator interimar şi până la încetarea mandatului acestuia, atribuţiile conducerii asigurătorului se suspendă de plin drept, cu excepţia atribuţiei de introducere a acţiunii prevăzute la art. 250 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi a atribuţiei de predare a evidenţelor conform dispoziţiilor art. 122 pentru a căror îndeplinire rămâne răspunzătoare.
(7)Cheltuielile legate de administrarea interimară se suportă de către asigurătorul la care a fost numit; onorariul administratorului este stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia de numire, fără a depăşi remuneraţia acordată conducerii asigurătorului.
(8)Fondul administrează Fondul de rezoluţie pentru asigurători, ale cărui surse financiare, funcţii şi atribuţii sunt stabilite prin Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor; în acest sens, Fondul constituie, în cadrul structurii sale organizatorice, o direcţie cu funcţii specifice în vederea punerii în aplicare a atribuţiilor stabilite prin prezenta lege şi prin Legea nr. 246/2015.
(9)Dacă asigurătorul a fost supus Legii nr. 246/2015, iar administrator temporar sau administrator de rezoluţie este Fondul, acesta îndeplineşte în continuare atribuţiile administratorului interimar.
(10)Fondul poate desfăşura şi alte activităţi aflate în legătură cu obiectul său de activitate în scopul obţinerii de venituri ce pot fi utilizate ca sursă de finanţare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege, inclusiv activităţi de constatare şi evaluare a daunelor pentru asigurători autorizaţi în România sau într-un alt stat membru.
(11)Fondul informează prompt organismele similare din celelalte state membre cu privire la deschiderea unei proceduri de faliment sau a unei proceduri de lichidare care nu este bazată pe insolvenţă la un asigurător persoană juridică română autorizat să practice asigurări RCA.
(12)Pentru îndeplinirea obligaţiilor legale în termenele prevăzute de prezenta lege, Fondul este în drept să încheie contracte de asigurare, precum şi orice alte contracte financiare, inclusiv contracte similare contractelor de reasigurare adecvate profilului de risc şi specificului activităţii Fondului, pentru a reduce impactul asupra resurselor financiare ale Fondului, pentru a se proteja împotriva riscurilor asociate activităţii şi pentru a asigura diversificarea surselor sale de venit.
Art. 22[textul din Art. 2^2 din capitolul I a fost abrogat la 06-dec-2025 de Art. I, punctul 4. din Legea 202/2025]
Art. 3
(1)Sunt obligaţi să contribuie la Fond, în condiţiile prezentei legi, următorii asigurători:
a)asigurătorii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv pentru activitatea sucursalelor acestora care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene;
b)asigurătorii europeni, pentru activitatea de asigurare desfăşurată pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor stabilite în România, cu respectarea prevederilor alin. (2).
(2)Asigurătorii europeni contribuie la Fond doar pentru acea parte a activităţii sucursalelor pentru care schemele de garantare din statele membre de origine ale acestora nu protejează creditorii de asigurări în cazul deschiderii împotriva acestora a unei proceduri de faliment sau de lichidare bazată pe insolvenţă.
(3)Fondul întocmeşte, menţine şi actualizează Registrul asigurătorilor care contribuie la Fond, ale cărui formă şi conţinut sunt stabilite prin instrucţiuni emise conform prevederilor art. 30 alin. (2) şi care permite cel puţin identificarea claselor/tipurilor de asigurări pentru care Fondul acordă protecţie potrivit prevederilor prezentei legi; Fondul are competenţa de a solicita asigurătorilor care intră sub incidenţa prezentei legi toate informaţiile necesare întocmirii registrului.Art. 4
(1)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări, indiferent de momentul naşterii acestora raportat la data deschiderii procedurii de faliment sau de lichidare bazată sau nu pe insolvenţă, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă; se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;
b)creditorii de asigurări, deţinători ai uneia sau mai multor creanţe de asigurare, sunt, după caz:
(i)persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;
(ii)beneficiarul asigurării - persoana definită la art. 1 alin. (2) pct. 7 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 237/2015;
(iii)persoana prejudiciată - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, altul decât un contract RCA;
(iv)persoană prejudiciată RCA - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA atunci când accidentul cauzator de prejudicii se produce în limitele teritoriale de aplicare ale asigurării RCA;
(v)asigurătorul îndreptăţit să recupereze de la asigurătorul aflat în faliment sau în procedură de lichidare bazată pe insolvenţă sume plătite persoanelor prejudiciate RCA în conformitate cu clauza de despăgubire directă aferentă unui contract RCA, conform dreptului intern; orice alt asigurător care are un drept de subrogare, regres sau acţiune directă împotriva asigurătorului debitor nu este considerat creditor de asigurare în sensul prezentei legi;
c)contribuţie - suma nerambursabilă datorată Fondului de către asigurătorii prevăzuţi la art. 3, conform prevederilor prezentei legi;
d)despăgubire/indemnizaţie - suma pe care Fondul o plăteşte fiecărei persoane dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1), în limita plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
e)asigurător european - asigurătorul autorizat într-un alt stat membru care desfăşoară activitate pe teritoriul României în calitate de stat membru gazdă prin intermediul unei sucursale deschise în România;
f)stat membru - stat membru al Uniunii Europene sau alt stat membru al Spaţiului Economic European.
(2)Termenii şi expresiile utilizaţi/utilizate în cuprinsul prezentei legi şi care nu au fost definiţi/definite la alin. (1) au semnificaţia prevăzută la art. 5 din Legea nr. 85/2014, art. 2 din Legea nr. 246/2015, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 şi la art. 2 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, denumită în continuare Legea nr. 132/2017.
(3)În înţelesul prezentei legi, persoanele din conducerea asigurătorului debitor, astfel cum sunt definite la art. 1 alin. (2) pct. 33 din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac parte din categoria creditorilor de asigurări, cu excepţia cazului în care sunt persoane prejudiciate RCA.