Capitolul vii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
M.Of. 906
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2024
CAPITOLUL VII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 24: Libera circulaţie
(1)Cu excepţia prevederilor alin. (2), nu poate fi interzisă sau restricţionată din considerente referitoare la aspectele reglementate de Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE, introducerea pe piaţă a produselor din tutun sau produselor conexe care sunt conforme cu aceasta.
(2)Reglementările aplicabile tuturor produselor din tutun sau produselor conexe care se introduc pe piaţa din România, referitoare la standardizarea ambalajelor produselor din tutun, acolo unde acest lucru se justifică din motive legate de sănătatea publică, la interzicerea anumitor categorii de produse din tutun sau produse conexe în România, cu condiţia ca interzicerea să fie justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice, ţinând seama de nivelul înalt de protecţie a sănătăţii umane atins prin prezenta lege, se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceste reglementări trebuie să fie proporţionale şi nu pot constitui mijloace de discriminare arbitrară sau o restricţionare mascată a comerţului dintre statele membre.
(3)Reglementările prevăzute la alin. (2) se notifică Comisiei Europene anterior adoptării, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, împreună cu motivele pentru introducerea lor.
(4)Măsurile de interzicere prevăzute la alin. (2) se notifică Comisiei Europene de către Ministerul Sănătăţii, împreună cu motivele pentru introducerea lor.
(5)În funcţie de decizia Comisiei Europene, Ministerul Sănătăţii aplică măsurile corespunzătoare, prin ordin al ministrului sănătăţii, care intră în vigoare în termen de 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6)În absenţa unei decizii a Comisiei Europene în termen de 6 luni de la primirea notificării de către Comisia Europeană, măsurile de interzicere prevăzute la alin. (2) sunt considerate aprobate şi intră în vigoare în termen de maximum 12 luni de la expirarea termenului de mai sus.
Art. 25: Autorităţile competente
(1)Ministerul Sănătăţii comunică Comisiei Europene, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile competente responsabile de punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi şi de asigurarea respectării acestora.
(2)Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Vamală Română transmit Comisiei Europene toate informaţiile disponibile pentru pregătirea raportului prevăzut la art. 28 (1) din Directiva 2014/40/UE.
Art. 26
Regimul accizelor pentru produsele din tutun şi produsele conexe este reglementat de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 27: Intrarea în vigoare
(1)Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 7 alin. (20), art. 10 alin. (4), art. 15 alin. (16) şi art. 16 alin. (5).
(2)Până la data de 20 mai 2017 este permisă introducerea pe piaţă a următoarelor produse care nu sunt în conformitate cu prezenta lege:
a)produsele din tutun fabricate sau puse în liberă circulaţie şi etichetate în conformitate cu Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi;
b)ţigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de 20 noiembrie 2016;
c)produsele din plante pentru fumat, fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)Prevederile art. 23 alin. (7) se pun în aplicare la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, prevăzute la art. 18 alin. (16).
Art. I
Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 21 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 1
Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România."
2.La articolul 2, literele a)-d) se abrogă.
3.La articolul 2, literele f)-l) se abrogă.
4.La articolul 2, literele o)-q) se abrogă.
5.La articolul 3, alineatele (8)-(10) se abrogă.
6.Articolele, 31-34 se abrogă.
7.Articolul 6 se abrogă.
8.Articolele 7 şi 71 se abrogă.
9.La articolul 10, literele c) şi d) se abrogă.
10.Articolul 11 se abrogă.
11.La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 12
(1) Nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (52) şi (6) şi ale art. 4 alin. (2) se sancţionează cu retragerea de pe piaţă a produsului în cauză, în vederea distrugerii, conform legii, de către organele competente."
12.Articolul 141 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 141
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu excepţia prevederilor art. 10 lit. a) şi b), unde constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne."
13.Articolul 142 se abrogă.
14.Articolul 15 se abrogă.
15.Anexa se abrogă.
Art. II
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va pune de acord toate actele sale de punere în aplicare cu dispoziţiile prezentei legi.
*
Prezenta lege transpune Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 127 din 29 aprilie 2014, şi Directiva delegată 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 360 din 17 decembrie 2014.