Capitolul iv - Tutunul pentru uz oral, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral, vânzări transfrontaliere la distanţă de produse din tutun şi noi produse din tutun - Legea 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun

M.Of. 906

În vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2024
CAPITOLUL IV:Tutunul pentru uz oral, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral, vânzări transfrontaliere la distanţă de produse din tutun şi noi produse din tutun
Art. 17: Tutunul pentru uz oral
Este interzisă introducerea pe piaţă a tutunului pentru uz oral.
Art. 171: (Pouch-urile) Pliculeţele cu nicotină pentru uz oral
(1)Introducerea pe piaţă a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă.
(2)Nivelul de nicotină conţinut în fiecare (pouch) pliculeţ cu nicotină pentru uz oral nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ (pouch).

Art. 18: Vânzări transfrontaliere la distanţă de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere
(1)Vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere către consumatorii din România sunt interzise.
(2)Autoritatea Vamală Română cooperează cu autorităţile competente din statele membre şi cu statele terţe pentru a preveni vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere.

(3)Punctele de vânzare cu amănuntul din România care desfăşoară vânzări transfrontaliere la distanţă de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere nu pot aproviziona cu astfel de produse consumatorii din statele membre în care aceste vânzări au fost interzise.
(4)Punctele de vânzare cu amănuntul din România care intenţionează să desfăşoare vânzări transfrontaliere la distanţă către consumatorii situaţi în statele membre care nu interzic astfel de vânzări se înregistrează la Autoritatea Vamală Română şi la autorităţile competente din statele membre în care sunt situaţi consumatorii efectivi sau potenţiali.

(5)La momentul înregistrării prevăzut la alin. (4), punctele de vânzare cu amănuntul transmit autorităţilor competente cel puţin următoarele informaţii:
a)numele sau denumirea societăţii şi adresa permanentă a locului de activitate de unde vor fi furnizate produsele din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere;
b)data începerii activităţii de oferire a produselor din tutun, ţigaretelor electronice şi flacoanelor de reumplere spre a fi vândute transfrontalier la distanţă consumatorilor prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale;
c)adresa paginii de internet utilizate în scopul respectiv şi toate informaţiile relevante necesare pentru a identifica pagina sau paginile de internet respective.
(6)Autoritatea Vamală Română pune la dispoziţia consumatorilor, pe pagina oficială de internet, lista tuturor punctelor de vânzare cu amănuntul înregistrate în România pentru a desfăşura vânzări transfrontaliere la distanţă de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere către statele membre care nu interzic astfel de vânzări, cu respectarea dispoziţiilor şi măsurilor asigurătorii prevăzute în Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(7)Punctele de vânzare cu amănuntul din România pot începe introducerea pe piaţa statelor membre a produselor din tutun, ţigaretelor electronice şi flacoanelor de reumplere prin vânzări transfrontaliere la distanţă, în momentul în care au primit confirmarea înregistrării lor la autorităţile naţionale competente din respectivele state membre.
(8)Punctul de vânzare cu amănuntul, furnizor din România, desemnează o persoană fizică responsabilă cu verificarea faptului că produsele din tutun, ţigaretele electronice şi flacoanele de reumplere vândute prin vânzări transfrontaliere la distanţă respectă dispoziţiile naţionale din statul membru de destinaţie, adoptate în temeiul Directivei 2014/40/UE înainte ca acestea să ajungă la consumator.
(9)Alin. (8) este aplicabil în situaţia în care o astfel de verificare este necesară pentru a se asigura conformitatea şi aplicarea corespunzătoare a prevederilor Directivei 2014/40/UE, iar măsura este solicitată de statul membru de destinaţie.
(10)Punctele de vânzare cu amănuntul din România care desfăşoară vânzări transfrontaliere la distanţă au obligaţia de a folosi un sistem de verificare a vârstei care verifică, în momentul vânzării, îndeplinirea de către consumatorul care efectuează achiziţia a cerinţei privind vârsta minimă prevăzută în dreptul intern al statului membru de destinaţie.
(11)Punctul de vânzare cu amănuntul din România sau persoana fizică desemnată în temeiul alin. (8) are obligaţia de a prezenta autorităţilor competente ale statului membru de destinaţie o descriere a detaliilor şi a funcţionării sistemului de verificare a vârstei.
(12)Punctele de vânzare cu amănuntul din România care desfăşoară vânzări transfrontaliere la distanţă prelucrează datele cu caracter personal ale consumatorului în conformitate cu Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(13)Datele cu caracter personal prevăzute la alin. (12) nu se comunică producătorului de produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere sau societăţilor care fac parte din acelaşi grup de societăţi sau oricăror altor părţi terţe şi nu se utilizează şi nu se transferă în alte scopuri decât achiziţia efectivă.
(14)Prevederile alin. (13) se aplică şi în cazul în care punctul de vânzare cu amănuntul aparţine producătorului de produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere.
(15)Persoanele juridice care asigură transportul transfrontalier al bunurilor au obligaţia de a lua măsuri în vederea prevenirii transportului de produse din tutun, ţigarete electronice şi flacoane de reumplere către consumatorii din România.
(16)Măsurile prevăzute la alin. (15) sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 19: Notificarea noilor produse din tutun
(1)Producătorii şi importatorii de noi produse din tutun notifică Ministerului Sănătăţii orice astfel de noi produse din tutun pe care intenţionează să le introducă pe piaţa din România.
(2)Notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite în format electronic cu cel puţin 6 luni înainte de data preconizată pentru introducerea pe piaţă.
(3)Notificarea prevăzută la alin. (1) conţine următoarele tipuri de informaţii:
a)descriere detaliată a noului produs din tutun;
b)instrucţiuni privind utilizarea noului produs din tutun;
c)informaţii privind ingredientele şi emisiile în conformitate cu art. 5;
d)studiile ştiinţifice disponibile privind toxicitatea, potenţialul de dependenţă şi atractivitatea noului produs din tutun, în special în ceea ce priveşte ingredientele şi emisiile sale;
e)studiile, rezumatele acestora şi cercetările de piaţă disponibile privind preferinţele diverselor grupuri de consumatori, incluzând tinerii şi fumătorii curenţi;
f)alte informaţii relevante şi disponibile, inclusiv o analiză a raportului riscuri/beneficii pentru produs, a efectelor aşteptate privind renunţarea la consumul de tutun, a efectelor aşteptate privind incidenţa consumului de tutun şi a percepţiilor anticipate ale consumatorului.
(4)Producătorii şi importatorii de noi produse din tutun transmit Ministerului Sănătăţii orice informaţie nouă sau actualizată privind studiile, cercetările şi alte informaţii prevăzute la alin. (3) lit. d)-f).
(5)Ministerul Sănătăţii poate solicita producătorilor sau importatorilor de noi produse din tutun efectuarea de teste suplimentare sau transmiterea de informaţii suplimentare.
(6)Ministerul Sănătăţii transmite Comisiei Europene toate informaţiile primite în temeiul prezentului articol.
(7)Introducerea pe piaţă a unor noi produse din tutun care nu respectă cerinţele stabilite în prezenta lege este interzisă.
(8)Identificarea prevederilor din prezenta lege, aplicabile în cazul noilor produse din tutun, se face în funcţie de încadrarea acestor produse la definiţia produsului din tutun care nu arde sau la definiţia produsului din tutun pentru fumat.
(9)Producătorii şi importatorii de produse din tutun încălzit notifică Ministerul Sănătăţii cu privire la încadrarea produsului în una din categoriile: produse din tutun pentru fumat sau produs de tutun care nu arde.