Secţiunea 4 - Reţeaua de şcoli verzi - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025
SECŢIUNEA 4:Reţeaua de şcoli verzi
Art. 25
(1)În contextul european şi naţional al tranziţiei verzi şi inteligente, în perspectiva dezvoltării Spaţiului european al educaţiei şi în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, Ministerul Educaţiei elaborează cadrul de referinţă pentru operaţionalizarea reţelei de şcoli verzi.
(2)Unităţile de învăţământ care vor îndeplini criteriile necesare integrării în reţeaua de şcoli verzi vor dobândi statutul de "şcoală verde".
(3)Modalităţile de selecţie, de monitorizare şi de sprijin al unităţilor de învăţământ care vizează statutul de şcoală verde, precum şi metodologia de acordare a statutului sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.