Art. 12. - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 12
(1)Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din totalitatea unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale, autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate.
(2)Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, particulare şi confesionale se înfiinţează pe niveluri de învăţământ, prin ordin al ministrului educaţiei, în condiţiile prezentei legi.
(3)Învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învăţământ, filiere şi profiluri, după caz, asigurând condiţiile necesare pentru dobândirea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă, în acord cu profilul educaţional al absolventului fiecărui nivel de învăţământ.
(4)Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar are caracter deschis. În învăţământul preuniversitar, transferul antepreşcolarilor, preşcolarilor sau elevilor de la o unitate de învăţământ la alta, de la o formaţiune de studiu la alta, de la un profil la altul şi de la o filieră la alta se efectuează în condiţiile stabilite în prezenta lege şi în regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei.
(5)Elevii din învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional se pot transfera la alte unităţi de învăţământ de stat, particular şi confesional, cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare, cu încadrarea în numărul maxim de elevi pe formaţiune de studiu.