Secţiunea 1 - Acreditarea furnizorilor de servicii sociale - Legea 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale
M.Of. 754
În vigoare Versiune de la: 17 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 1:Acreditarea furnizorilor de servicii sociale
Art. 9
(1)Persoanele juridice prevăzute la art. 37 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se acreditează ca furnizori de servicii sociale, dacă întrunesc următoarele condiţii:
a)sunt înfiinţate în condiţiile legii;
b)au atribuţii stabilite de lege pentru înfiinţarea, acordarea şi finanţarea serviciilor sociale definite la art. 27 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c)durata de funcţionare, conform actului de înfiinţare, permite dezvoltarea serviciilor sociale pe care intenţionează să le înfiinţeze;
d)membrii structurilor de conducere şi persoanele desemnate să se ocupe de administrarea serviciilor sociale nu figurează în cazierul judiciar şi în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
e)planul de dezvoltare a serviciilor sociale este întocmit cu respectarea principiilor calităţii în domeniul serviciilor sociale, prevăzute la art. 3 alin. (2), şi în concordanţă cu politica naţională şi sectorială în domeniul asistenţei sociale;
f)au depus situaţia financiară anuală, până la nivelul anului premergător solicitării acreditării, dacă este cazul;
g)au realizat rapoarte anuale de activitate, dacă este cazul, iar acestea sunt disponibile pe pagina de internet a furnizorului de servicii sociale;
h)dispun de manual de proceduri interne, aprobat de organele de conducere.
(2)Manualul de proceduri, prevăzut la alin. (1) lit. h), include cel puţin următoarele proceduri:
a)procedura de prevenire a corupţiei, fraudelor şi spălării banilor;
b)procedura privind asigurarea managementului resurselor umane, de respectare a normativelor minime de personal şi de selecţie a acestuia;
c)proceduri financiar-contabile şi de achiziţie a bunurilor, lucrărilor şi serviciilor;
d)procedura de evaluare şi prevenire a riscurilor;
e)procedura de prevenire a abuzului şi exploatării de orice fel;
f)proceduri privind respectarea principiului egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi şi a principiului nediscriminării.
(3)În cazul operatorilor economici cu scop lucrativ, activitatea de acordare de servicii sociale, identificată prin codul CAEN şi/sau codul serviciului social din Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, este precizată/înscrisă în obiectul de activitate ca activitate principală.
Art. 10
(1)Acreditarea furnizorului de servicii sociale presupune următoarele etape:
a)asigurarea de către agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială a consilierii iniţiale a solicitanţilor care doresc să devină furnizori de servicii sociale;
b)depunerea cererii de solicitare a acreditării;
c)evaluarea, în baza condiţiilor prevăzute la art. 9;
d)realizarea evaluării în teren;
e)aprobarea sau respingerea cererii de acreditare;
f)eliberarea certificatului de acreditare sau, după caz, a notificării de respingere a cererii de acreditare;
g)înregistrarea în Registrul electronic unic al serviciilor sociale.
(2)Acreditarea ca furnizor de servicii sociale se realizează numai dacă, la data depunerii cererii, solicitantul se angajează că, în termen de maximum 2 ani de la data obţinerii certificatului de acreditare, va avea cel puţin un serviciu social licenţiat.
(3)Evaluarea în vederea acreditării constă în verificarea îndeplinirii criteriilor, pe baza cererii de acreditare şi a documentelor justificative.
(4)Documentele justificative anexate cererii de acreditare sunt următoarele:
a)actul de înfiinţare/actele constitutive;
b)certificatul de cazier judiciar al persoanei juridice de drept privat;
c)certificatul de cazier judiciar şi certificatul de integritate comportamentală, prevăzut la art. 3 lit. a) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, al membrilor organelor de conducere şi al persoanelor desemnate să se ocupe de administrarea serviciilor sociale;
d)angajamentul privind respectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2);
e)planul de dezvoltare a serviciilor sociale, întocmit cu respectarea principiilor calităţii în domeniul serviciilor sociale, prevăzute la art. 3 alin. (2), şi în concordanţă cu politica naţională şi sectorială în domeniul asistenţei sociale;
f)consimţământul prin care furnizorul de servicii sociale îşi exprimă acordul cu privire la efectuarea evaluării, monitorizării şi controlului la sediul serviciului social/furnizorului de servicii sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi;
g)ultima situaţie financiară anuală, dacă este cazul;
h)ultimul raport anual de activitate, dacă este cazul;
i)manualul de proceduri interne, aprobat de organele de conducere.
(5)În cazul furnizorilor publici de servicii sociale, documentul justificativ prevăzut la alin. (4) lit. a) este actul de înfiinţare a acestora.
(6)În cazul furnizorilor privaţi de servicii sociale, documentele justificative prevăzute la alin. (4) lit. a) sunt următoarele:
a)pentru organizaţii neguvernamentale: certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, statutul asociaţiei/fundaţiei/federaţiei;
b)pentru filiale sau sucursale ale asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare: certificatul de înscriere în registrul persoanelor juridice străine fără scop patrimonial, statutul filialei/sucursalei;
c)pentru cultele recunoscute de lege: actul normativ de recunoaştere a cultului, documentul de înfiinţare a unităţii de cult şi documentul de înfiinţare a structurii de asistenţă socială conform hotărârii/deciziei forului conducător al cultului;
d)pentru persoane fizice autorizate în condiţiile legii: certificatul de înregistrare şi certificatul constatator eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
(7)Cererea de solicitare a acreditării, însoţită de documentele justificative prevăzute la alin. (4), se transmite electronic în format needitabil sau, după caz, în fotocopie, dacă se depun la registratură sau sunt trimise prin poştă.
(8)Furnizorul de servicii sociale acreditat are obligaţia de a informa Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asupra oricăror schimbări privind datele înscrise în documentele justificative prevăzute la alin. (4).
(9)Certificatul de acreditare se acordă pe perioadă nedeterminată.
(10)În situaţia în care, la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2), furnizorul de servicii sociale nu are cel puţin un serviciu social licenţiat, se emite decizia de retragere a acreditării, iar furnizorul de servicii sociale este radiat din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.
(11)Furnizorul de servicii sociale poate relua procedura de acreditare în conformitate cu prevederile alin. (1).
(12)Modelul-cadru al planului de dezvoltare prevăzut la alin. (4) lit. e) se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
Art. 101
(1)Cererile de acreditare a furnizorilor de servicii sociale se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.
(2)Inspectorii sociali realizează vizita de evaluare în teren în primele 15 zile de la data înregistrării cererii de acreditare.
(3)Procedura de soluţionare a cererilor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, precum şi formularele utilizate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.