Art. 21. - Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
M.Of. 660
În vigoare Versiune de la: 24 Decembrie 2020
Art. 21
(1)Pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere, în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari este necesar acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu.
(2)Modificările şi/sau completările trebuie să fie motivate şi aprobate prin hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari într-o şedinţă convocată şi desfăşurată cu respectarea prevederilor statutului asociaţiei de proprietari şi ale prezentei legi.
(3)Orice modificare sau completare a statutului sau a acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare, fără alte formalităţi.
(4)Modificările şi/sau completările aduse statutului sau acordului de asociere fără respectarea prevederilor alin. (3) nu sunt opozabile faţă de proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari sau faţă de terţi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (781)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (781)
- Incheiere nr. RJ ggd57e8d9/2025 din 04-nov-2025, Judecatoria Targu Mures, modificari acte constitutive persoane juridice (Civil)
- Incheiere nr. RJ 65g87483g/2025 din 04-nov-2025, Judecatoria Targu Mures, modificari acte constitutive persoane juridice (Civil)
- Incheiere nr. RJ ggd5dd573/2025 din 28-oct-2025, Judecatoria Timisoara, modificari acte constitutive persoane juridice (Civil)