Capitolul ii - Stabilirea cuantumului venitului minim de incluziune - Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune

M.Of. 882

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
CAPITOLUL II:Stabilirea cuantumului venitului minim de incluziune
SECŢIUNEA 1:Condiţii generale
Art. 8
(1)Cuantumul venitului minim de incluziune, prevăzut de prezenta lege, se stabileşte în baza venitului net lunar ajustat, calculat prin aplicarea coeficienţilor de echivalenţă, corespunzători persoanei singure, respectiv dimensiunii familiei, la venitul net lunar al acesteia.
(2)Dacă din calculul prevăzut la alin. (1) rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la 1 leu în favoarea beneficiarului.
(3)În funcţie de încadrarea venitului net lunar ajustat al persoanei singure/familiei în limitele maxime prevăzute la art. 9 alin. (3), aceasta beneficiază de una sau ambele componente.

Art. 9
(1)Pot beneficia de venit minim de incluziune familia şi persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de prezenta lege şi ale căror venituri nete lunare ajustate sunt de până la 700 de lei inclusiv.

(2)Coeficienţii de echivalenţă corespunzători dimensiunii familiei, denumiţi în continuare coeficienţi de echivalenţă utilizaţi în stabilirea venitului net lunar ajustat, sunt:
a)1 - pentru persoana singură sau pentru un singur membru de familie;
b)0,5 - pentru fiecare persoană în plus, adult sau copil.
(3)Venitul minim de incluziune se constituie din totalitatea sumelor aferente ajutoarelor financiare prevăzute la art. 3 alin. (2), care se stabilesc în funcţie de încadrarea în veniturile nete lunare ajustate realizate de familie în următoarele limite:
a)pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 275 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei;
b)pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 400 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani;
c)pentru ajutorul pentru familia cu copii, până la un venit net lunar ajustat de 700 de lei inclusiv.

Art. 10
(1)Pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate veniturile nete definite conform art. 6 alin. (1) lit. o), pe care membrii familiei sau persoana singură lea realizat în luna anterioară solicitării venitului minim de incluziune.
(2)La stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei conform prevederilor alin. (1), nu se iau în calcul următoarele venituri:
a)sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
c)[textul din Art. 10, alin. (2), litera C. din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-apr-2023 de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta 114/2022]
d)sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
e)sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;

f)sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
g)sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
h)stimulentul educaţional acordat potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
i)sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri ori sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
j)ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare;
k)indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, şi indemnizaţia lunară de hrană prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
l)sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaţionale aprobate.

(3)În cazul în care cel puţin unul dintre membrii familiei are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune, aceasta nu beneficiază de acest drept.
(4)Lista prevăzută la alin. (3) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi şi se poate actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(5)În cazul familiei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea veniturilor familiei se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie, astfel cum este definită în art. 6 lit. o) din Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.
Art. 11
Pentru promovarea unei vieţi active şi a participării pe piaţa muncii, beneficiarii de venit minim de incluziune au dreptul la stimulente, după cum urmează:
a)în situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare sau membrii familiei desfăşoară activităţi independente ori agricole, 50% din totalitatea acestora, dar nu mai mult de 500 de lei/familie, nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei;
b)în situaţia în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni consecutive, acordarea ajutorului de incluziune se prelungeşte pentru o perioadă de 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării.

Art. 12
[textul din Art. 12 din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-apr-2023 de Art. I, punctul 14. din Ordonanta urgenta 114/2022]
Art. 13
(1)Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activităţi agricole, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit al familiei dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a)sunt înregistrate la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii;
b)nu se află în situaţia prevăzută la lit. a) şi se află pe lista comunicată, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (2), de către serviciul public de asistenţă socială la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, pentru a fi înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor fără adăpost, numai dacă acestea se află în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă competente de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.
(21)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanelor singure şi membrilor de familie care solicită venit minim de incluziune numai pentru componenta reprezentată de ajutorul pentru familia cu copii.

(3)[textul din Art. 13, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-oct-2022 de Art. 43, punctul 5. din capitolul IV din Legea 226/2021]
(4)În înţelesul prezentei legi, persoană aptă de muncă este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare, prevăzută de lege;
b)nu urmează forma de organizare a învăţământului preuniversitar, respectiv învăţământ cu frecvenţă, prevăzută de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c)are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare pentru prestarea unei munci.

Art. 131
(1)Pentru menţinerea dreptului la ajutorul de incluziune, persoanele apte de muncă, prevăzute la art. 13 alin. (1), se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit ajustat al familiei numai dacă se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a)îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. a);
b)efectuează activităţi cu caracter ocazional, stabilite conform solicitărilor transmise primăriei de către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă, în condiţiile Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)efectuează activităţi specifice, prevăzute de Legea nr. 111/2022;
d)la solicitarea primarului, prestează acţiuni/lucrări de interes local, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)[textul din Art. 13^1, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-apr-2023 de Art. I, punctul 4. din Legea 56/2023]
(3)Efectuarea activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) nu exceptează persoanele apte de muncă, beneficiare de venit minim de incluziune, de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) lit. d).
Art. 132
(1)În scopul valorificării forţei de muncă locale, primarii au obligaţia să întocmească planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale, denumite în continuare beneficiari de lucrări.
(2)Planul de activităţi prevăzut la alin. (1) se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.
(3)Repartizarea persoanelor apte de muncă pentru efectuarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, în funcţie de solicitările beneficiarilor de lucrări şi după efectuarea de către beneficiarii ajutorului de incluziune a activităţilor prevăzute la art. 131 alin. (1) lit. d).
(4)Beneficiarii de lucrări care solicită forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere se adresează primarului, în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfăşurată, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii sezoniere.
(5)Remunerarea activităţii desfăşurate potrivit alin. (1), norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului la ajutor de incluziune.
(7)Modalitatea de verificare a situaţiei prevăzute la alin. (6) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 14
Face excepţie de la prevederile art. 13 alin. (1) şi art. 131 alin. (1) persoana aptă de muncă ce se află în una dintre următoarele situaţii:
a)asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani, în situaţia în care, pe raza teritorială a localităţii în care îşi au domiciliul/reşedinţa persoana aptă de muncă cu copiii aflaţi în întreţinere, nu există servicii sociale sau educaţionale care asigură servicii de supraveghere şi educaţie pe timpul zilei;
b)asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 12 ani, respectiv 16 ani în cazul copiilor din familia monoparentală, în situaţia în care, pe raza teritorială a localităţii în care îşi au domiciliul/reşedinţa persoana aptă de muncă cu copiii aflaţi în întreţinere, nu există servicii sociale de tip centre de zi care asigură servicii de supraveghere şi educaţie pe timpul zilei şi/sau servicii de tip afterschool;
c)asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 18 ani, dacă acesta/aceştia este/sunt încadrat/încadraţi în grad de handicap/dizabilitate grav/ă sau accentuat/ă dovedit prin certificat eliberat în condiţiile legii;
d)asigură îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap/dizabilitate grav/gravă care nu beneficiază de asistent personal, în condiţiile legii;
e)asigură îngrijirea uneia sau mai multor persoane vârstnice dependente, astfel cum sunt definite în art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care nu beneficiază de îngrijitor la domiciliu, în condiţiile legii;
f)urmează forma de organizare a învăţământului preuniversitar, respectiv învăţământ cu frecvenţă, prevăzută de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
g)participă la un program de pregătire/reconversie profesională;
h)este încadrată în muncă.

SECŢIUNEA 2:Stabilirea cuantumului ajutorului de incluziune
Art. 15
(1)Pentru componenta venitului minim de incluziune reprezentată de ajutorul de incluziune, cuantumul maxim al acestuia este de 275 lei/lună, cu excepţia persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani, în cazul căreia cuantumul maxim al ajutorului de incluziune este de 400 de lei/lună.

(2)Cuantumul maxim al ajutorului de incluziune care poate fi acordat se calculează în funcţie de numărul membrilor familiei, pornind de la valoarea de referinţă reprezentată de cuantumul maxim lunar prevăzut la alin. (1), la care se aplică coeficienţii de echivalenţă prevăzuţi la art. 9 alin. (2).
Art. 16
(1)Suma aferentă ajutorului de incluziune se stabileşte ca diferenţă între nivelul cuantumului maxim al ajutorului de incluziune, calculat în condiţiile art. 15 pentru întreaga familie sau persoana singură, şi nivelul veniturilor nete lunare realizate de familie sau de persoana singură în luna anterioară solicitării dreptului, cu aplicarea prevederilor art. 10 şi 11.
(2)Dacă din calculul prevăzut la alin. (1) rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se acordă 50 de lei.

Art. 17
În cazul persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani, limita venitului net lunar ajustat prevăzută la art. 9 alin. (3) lit. a) şi cuantumul maxim al ajutorului prevăzut la art. 15 se stabilesc la 400 de lei.

SECŢIUNEA 3:Stabilirea cuantumului ajutorului pentru familia cu copii
Art. 18
(1)Componenta venitului minim de incluziune reprezentată de ajutorul pentru familia cu copii se acordă în funcţie de nivelul venitului net lunar ajustat şi numărul de copii din familie.
(2)Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum şi pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:
a)107 lei, pentru familia cu un copil;
b)214 lei, pentru familia cu 2 copii;
c)321 de lei, pentru familia cu 3 copii;
d)428 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.
(3)Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum şi pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:
a)120 de lei, pentru familia cu un copil;
b)240 de lei, pentru familia cu 2 copii;
c)360 de lei, pentru familia cu 3 copii;
d)480 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.
(4)Pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună şi 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:
a)85 de lei, pentru familia cu un copil;
b)170 de lei, pentru familia cu 2 copii;
c)255 de lei, pentru familia cu 3 copii;
d)340 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.
(5)Pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună şi 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:
a)110 lei, pentru familia cu un copil;
b)215 lei, pentru familia cu 2 copii;
c)325 de lei, pentru familia cu 3 copii;
d)430 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.

Art. 19
(1)În cazul familiilor care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, ajutorul pentru familia cu copii se acordă în cuantumurile prevăzute la art. 18, cu condiţia ca fiecare copil să fie înscris şi să frecventeze fără întrerupere o formă de organizare a învăţământului preuniversitar, respectiv învăţământ cu frecvenţă, prevăzută de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale.

(2)Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii, acordat potrivit prevederilor alin. (1), se diminuează în raport cu numărul de copii din familie, după cum urmează:
a)cu 50% din cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pentru luna în care acesta înregistrează mai mult de 15 absenţe nemotivate;
b)cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie pentru luna în care copilul înregistrează mai mult de 30 de absenţe nemotivate;
c)cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada în care copilul întrerupe anul şcolar, cu excepţia situaţiilor în care întreruperea este cauzată din motive de natură medicală;
d)cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada când copilul repetă anul şcolar din alte motive decât cele de natură medicală.
(3)În situaţia în care unul dintre copii nu mai frecventează cursurile şcolare, acesta nu mai este luat în considerare nici la stabilirea venitului net lunar ajustat şi nici la stabilirea cuantumului ajutorului pentru familia cu copii.
(4)În cazul în care copilul care frecventează şcoala a împlinit vârsta de 18 ani în cursul unui an şcolar, ajutorul pentru familia cu copii se acordă până la finalizarea anului şcolar în care este înscris.
(5)Pentru lunile în care se acordă vacanţă şcolară, potrivit legii, ajutorul pentru familia cu copii se acordă în cuantumurile prevăzute la art. 18 alin. (2)-(5).
(6)Pentru familiile care au în întreţinere copii cu handicap/dizabilitate grav/gravă sau accentuat/accentuată, de vârstă şcolară, condiţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică.
(7)Asistentul maternal profesionist beneficiază de ajutorul pentru familia cu copii doar pentru copiii săi, luându-se în considerare la stabilirea dreptului toate veniturile realizate de membrii familiei, cu excepţia celor provenite din alocaţiile de plasament şi alte sume acordate asistentului maternal ca urmare a instituirii măsurii plasamentului, în condiţiile legii.
[textul din capitolul II, sectiunea 4 a fost abrogat la 01-oct-2022 de Art. 43, punctul 6. din capitolul IV din Legea 226/2021]
SECŢIUNEA 5:Măsuri pentru situaţii de dificultate şi pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială
Art. 271
(1)În aplicarea prevederilor art. 4, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, prin serviciul public de asistenţă socială, realizează evaluarea persoanelor/familiilor beneficiare de venit minim de incluziune şi elaborează, în baza nevoilor şi riscurilor identificate, un plan de intervenţie, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Planul de intervenţie prevăzut la alin. (1) conţine măsurile de asistenţă socială, respectiv serviciile sociale recomandate, disponibile în comunitate şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana/familia beneficiară de venit minim de incluziune are dreptul conform legii, precum şi intervenţiile necesare în scopul prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială.
(3)Solicitantul dreptului la venit minim de incluziune se înregistrează, din oficiu, ca solicitant de servicii sociale.
Art. 272
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a elabora programe de acţiune comunitară destinate prevenirii şi combaterii riscului de sărăcie şi excluziune socială, care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor locale.

(2)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a include, cu prioritate, beneficiarii venitului minim de incluziune în programele de acţiune comunitară şi de a analiza anual modul în care au fost aplicate măsurile pentru prevenirea şi combaterea riscului de sărăcie şi excluziune socială în rândul beneficiarilor venitului minim de incluziune, stabilite prin programele de acţiune comunitară prevăzute la alin. (1).

(3)Programele de acţiune comunitară prevăzute la alin. (1) se transmit direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea elaborării strategiilor judeţene de dezvoltare a serviciilor sociale, precum şi comisiilor judeţene de incluziune socială, respectiv comisiei de incluziune socială a municipiului Bucureşti, înfiinţate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.217/2006 privind constituirea mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Datele şi informaţiile rezultate din analiza prevăzută la alin. (2) se transmit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(5)Procedura privind structurarea şi transmiterea datelor şi informaţiilor privind beneficiarii de venit minim de incluziune şi a măsurilor implementate de către autorităţile locale în scopul prevenirii şi combaterii riscului de sărăcie şi excluziune socială se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 273
Pentru prevenirea şi combaterea riscului de sărăcie şi excluziune socială, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii, persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune, înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază gratuit de:
a)servicii de formare/reconversie profesională;
b)măsuri de stimulare a ocupării, prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Art. 274
(1)În scopul asigurării accesului la serviciile şi măsurile prevăzute la art. 273, pentru persoanele beneficiare de venit minim de incluziune, înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pot fi utilizate instrumentele destinate şomerilor de lungă durată, prevăzute la art. 481-772, 80-842, 85-92, 931-938, 95-96 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b), autorităţile administraţiei publice locale, prin serviciul public de asistenţă socială, transmit agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă lista persoanelor apte de muncă, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea solicitării de acordare a venitului minim de incluziune.
(3)În termen de maximum 3 luni de la data comunicării de către autorităţile administraţiei publice locale a listei prevăzute la alin. (2), agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă înregistrează persoanele beneficiare de venit minim de incluziune ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi elaborează planul individual de mediere, prevăzut la art. 60 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Persoana beneficiară de venit minim de incluziune are obligaţia de a respecta şi îndeplini în totalitate măsurile stabilite în planul individual de mediere, adus la cunoştinţa persoanei beneficiare potrivit Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă are obligaţia de a comunica agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie teritorială, trimestrial, lista persoanelor beneficiare de venit minim de incluziune care nu au respectat măsurile stabilite în planurile individuale de mediere, în scopul recalculării cuantumului venitului minim de incluziune sau, după caz, al suspendării ori încetării acordării dreptului, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 275
(1)În situaţia în care pentru aplicarea măsurilor din planul individual de mediere prevăzut la art. 274 alin. (3) persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune sunt nevoite să se deplaseze la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de o sumă de 50 de lei/lună pentru transport.
(2)Procedura de decontare a sumelor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 276
(1)Măsurile prevăzute la art. 273 sunt disponibile şi pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune care realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă prevăzută de lege, dacă acestea doresc să obţină fie venituri mai mari în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă prevăzută de lege, fie să dobândească competenţe profesionale competitive pe piaţa muncii.
(2)Persoanele apte de muncă din familiile care primesc una sau ambele componente ale venitului minim de incluziune beneficiază, cu prioritate, de măsurile de ocupare temporară pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale subvenţionate din bugetul asigurărilor de şomaj.
(3)În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru 60% din persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune, instituţiile cu atribuţii în domeniu au obligaţia să asigure cel puţin una dintre măsurile prevăzute la art. 273.
Art. 277
(1)Pentru persoanele apte de muncă cu domiciliul sau reşedinţa în mediul rural, aparţinând categoriilor vulnerabile, inclusiv beneficiari de ajutor de incluziune, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi alte ministere ori instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale iniţiază şi implementează proiecte/programe finanţate din fonduri europene, în scopul acordării unor măsuri de sprijin, în bani sau în natură, potrivit regulilor de finanţare aplicabile.

(2)Proiectele/Programele prevăzute la alin. (1) pot fi iniţiate şi implementate în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi cu alte persoane juridice de drept public sau privat.
Art. 278
Persoanele apte de muncă aparţinând categoriilor vulnerabile, inclusiv cele care provin din familiile beneficiare de ajutor de incluziune, pot fi angajate în cadrul întreprinderilor sociale sau al întreprinderilor sociale de inserţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările şi completările ulterioare, fiind incluse în grupul vulnerabil definit de art. 6 alin. (1) lit. j) din respectiva lege.

Art. 279
(1)Accesul la asistenţa pentru sănătate pentru persoanele care au dreptul la venitul minim de incluziune se asigură în condiţiile stabilite de legislaţia privind asigurările sociale de sănătate.
(2)Beneficiarii de ajutor de incluziune au calitatea de asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor art. 154 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale, prin serviciul public de asistenţă socială, în colaborare cu personalul din asistenţa medicală comunitară au obligaţia de a se implica în facilitarea accesului persoanelor beneficiare de venit minim de incluziune la asistenţă medicală, prin desfăşurarea de activităţi de informare privind unităţile sanitare existente la nivel local şi judeţean, acordarea de sprijin în vederea înregistrării pe lista unui medic de familie, înscrierea în sistemul de asigurări sociale de sănătate, promovarea şi organizarea de acţiuni de educaţie a populaţiei privind sănătatea copilului şi a gravidei, planificarea familială, îngrijirea copilului, igienă personală şi profilaxia bolilor transmisibile, adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
(4)Pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (3), personalul serviciului public de asistenţă socială colaborează cu cabinetele medicilor de familie existente în comunitate, cu asistentul medical comunitar şi/sau mediatorul sanitar, precum şi cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(5)Autorităţile administraţiei publice locale pot stabili, prin hotărâri ale consiliilor locale, măsuri suplimentare adecvate specificului local, precum şi ajutoare comunitare, în bani sau în natură, pentru facilitarea accesului la asistenţă medicală a persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.
Art. 2710
(1)Elevii care urmează învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune, au dreptul la bursă de ajutor social plătită din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi la alte măsuri de suport din domeniul educaţiei prevăzute de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Dreptul la bursa de ajutor social şi la măsurile de suport prevăzute la alin. (1) se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului.
(3)Agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, au obligaţia să comunice lunar inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorate şcolare teritoriale, lista elevilor care frecventează învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune în luna anterioară celei de raportare a listei.
(4)Modelul listelor prevăzute la alin. (3) se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 2711
(1)Pentru facilitarea angajării, precum şi a participării la cursuri de formare profesională, în cazul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune, care nu au un nivel de educaţie şcolară sau cunoştinţele necesare potrivit Cadrului naţional al calificărilor prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare, agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă recomandă, în cadrul serviciilor de informare şi consiliere profesională, înscrierea şi parcurgerea cursurilor programului educaţional «A doua şansă» reglementate prin ordin al ministrului educaţiei.
(2)Inspectoratele şcolare teritoriale comunică lunar atât agenţiilor teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, cât şi agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă numărul locurilor disponibile pentru înscrierea în cadrul programului educaţional «A doua şansă».
(3)Inspectoratele şcolare aprobă, după caz, majorarea numărului de locuri în formaţiunile deja existente, organizate în condiţiile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care numărul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune depăşeşte numărul de locuri disponibile pentru programul educaţional «A doua şansă». În funcţie de numărul solicitanţilor, inspectoratele şcolare pot aproba înfiinţarea de noi formaţiuni pentru anul şcolar următor.
(4)Refuzul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune de a participa la cursurile programelor educaţionale de tip «A doua şansă» conduce la încetarea dreptului la ajutor de incluziune, prin dispoziţie a primarului.

(5)Comunicarea situaţiei centralizate a persoanelor apte de muncă beneficiare de venit minim de incluziune - componenta ajutor de incluziune se realizează electronic sau prin preluarea datelor din Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR) pentru activităţile din domeniul preuniversitar, organizat în baza Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.371/2017*). Transmiterea datelor se realizează în conformitate cu dispoziţiile protocolului încheiat între Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Ministerul Educaţiei.
_______
*) Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.371/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6)Pentru persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune care urmează cursurile programului «A doua şansă» la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţa acestora, autorităţile administraţiei publice locale asigură transportul acestora, în limita sumei prevăzute la art. 275.
(7)Decontarea sumelor prevăzute la alin. (6) se realizează trimestrial din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile teritoriale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale.
(8)Procedura de decontare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 2712
(1)Autorităţile administraţiei publice locale facilitează accesul persoanelor aparţinând categoriilor vulnerabile, inclusiv al beneficiarilor de ajutor de incluziune, la locuinţă şi la serviciile publice de strictă necesitate disponibile pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

(2)În vederea aplicării prevederilor alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale acordă ajutoare materiale şi financiare destinate reabilitării locuinţei sau pentru o construcţie nouă, asigură spaţii de locuit destinate găzduirii persoanelor fără adăpost, repartizează cu prioritate o locuinţă, din fondul locativ propriu, pentru familiile cu copii aflate în risc de evacuare, subvenţionează, integrală sau parţial, plata chiriei, achiziţionează, construiesc sau reabilitează clădiri cu destinaţia de locuinţe sociale, în raport cu ponderea persoanelor şi familiilor aflate în risc de excluziune socială în totalul populaţiei din localitatea respectivă şi în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.
(3)În scopul asigurării accesului persoanelor beneficiare de venit minim de incluziune la locuinţă şi utilităţi, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia convenţii cu furnizorii de servicii, prin care se angajează să suporte o parte din datoriile pe care le au persoanele şi familiile beneficiare de ajutor de incluziune în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.