Art. 271. - Art. 27 1 - Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune

M.Of. 882

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
Art. 271
(1)În aplicarea prevederilor art. 4, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, prin serviciul public de asistenţă socială, realizează evaluarea persoanelor/familiilor beneficiare de venit minim de incluziune şi elaborează, în baza nevoilor şi riscurilor identificate, un plan de intervenţie, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Planul de intervenţie prevăzut la alin. (1) conţine măsurile de asistenţă socială, respectiv serviciile sociale recomandate, disponibile în comunitate şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana/familia beneficiară de venit minim de incluziune are dreptul conform legii, precum şi intervenţiile necesare în scopul prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială.
(3)Solicitantul dreptului la venit minim de incluziune se înregistrează, din oficiu, ca solicitant de servicii sociale.