Art. 32. - Art. 32 - Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune

M.Of. 882

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
Art. 32
(1)Cererea de acordare a venitului minim de incluziune, însoţită de documentele doveditoare şi angajamentul de plată, inclusiv în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi, precum şi al persoanelor fără adăpost, se depune pe suport hârtie sau se transmite electronic şi se înregistrează la serviciul public de asistenţă socială de la nivelul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, trăieşte titularul dreptului.
(2)Cererile, declaraţiile şi documentele depuse în vederea acordării venitului minim de incluziune se prelucrează în format electronic de către personalul serviciului public de asistenţă socială de la nivelul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, trăieşte titularul dreptului, în cadrul sistemului informatic pentru domeniul asistenţei sociale, respectiv Sistemul naţional informatic pentru asistenţă socială, denumit în continuare SNIAS.
(3)SNIAS asigură suportul informatic pentru înregistrarea şi administrarea cererilor, declaraţiilor şi altor documente prevăzute de lege, verificarea criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor de acordare a dreptului, emiterea şi transmiterea dispoziţiilor şi deciziilor de aprobare/respingere/suspendare/încetare a dreptului, precum şi a altor operaţiuni specifice procesului de acordare a venitului minim de incluziune şi permite accesarea bazelor de date ale instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea verificării, de către personalul prevăzut la alin. (4), a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi condiţiilor de acordare a dreptului la venit minim de incluziune.
(31)SNIAS este integrat cu sistemele informatice de asistenţă socială, precum şi cu celelalte sisteme informatice care conţin date privind venituri şi bunuri, în scopul acordării dreptului şi menţinerii acestuia.

(4)Pentru efectuarea activităţilor prevăzute de alin. (2), SNIAS va fi utilizat atât de către personalul din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul primăriilor comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti, cât şi de către personalul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
(5)Colectarea şi prelucrarea datelor necesare acordării venitului minim de incluziune se fac cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a legislaţiei naţionale aplicabile domeniului protecţiei datelor.