Titlul vi - Răspunderi şi sancţiuni - Legea 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura - Republicare
M.Of. 627
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Mai 2006
TITLUL VI:Răspunderi şi sancţiuni
Art. 53
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, materială sau civilă.
Art. 531
Autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultura poate decide şi dispune administratorului resurselor acvatice vii retragerea licenţei/autorizaţiei de pescuit şi/sau, după caz, diminuarea sau neacordarea ajutoarelorfinanciare, în următoarele situaţii:
a)necompletarea, completarea eronată şi/sau netransmiterea documentelor legale privind pescuitul/acvacultura, comercializarea şi transportul produselor pescăreşti;
b)nerespectarea programului de pescuit aprobat de autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultura;
c)nerespectarea prevederilor actelor normative emise de autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultura, cu privire la pescuitul/acvacultura, comercializarea şi transportul produselor pescăreşti.Art. 54
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 800.000 lei la 1.500.000 lei:
a)pescuitul recreativ/sportiv al oricărei resurse acvatice vii, efectuat fără permis/autorizaţie sau cu încălcarea condiţiilor autorizate, în apele maritime şi continentale;
b)pescuitul recreativ/sportiv al oricărei specii de peşti, precum şi al altor vieţuitoare acvatice, efectuat în zonele în care pescuitul este interzis;
c)neprezentarea permisului sau a autorizaţiei şi a actului de identitate, când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile.
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 800.000 lei la 1.500.000 lei:
a)pescuitul recreativ/sportiv al oricărei resurse acvatice vii, efectuat fără permis/autorizaţie sau cu încălcarea condiţiilor autorizate, în apele maritime şi continentale;
b)pescuitul recreativ/sportiv al oricărei specii de peşti, precum şi al altor vieţuitoare acvatice, efectuat în zonele în care pescuitul este interzis;
c)neprezentarea permisului sau a autorizaţiei şi a actului de identitate, când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile.
Art. 541
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei:
a)pescuitul recreativ/sportiv în timpul nopţii, fără a respecta condiţiile prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 3;
b)prinderea salmonidelor cu mâna;
c)pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;
d)pescuitul cu şiruri de muşte artificiale în apele salmonicole;
e)pescuitul recreativ/sportiv de către o singură persoană, în timpul unei zile de la răsăritul şi până la apusul soarelui:
- mai mult de 10 bucăţi, în total, din speciile de păstrăv, lipan şi coregon, în apele de munte cu salmonide;
- mai mult de 5 kg de peşte, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg;
f)reţinerea/transportul/comercializarea de către pescarii amatori a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice, pescuite sub dimensiunile minime prevăzute de lege;
g)mutarea, deteriorarea sau distrugerea din culpă a semnelor indicatoare;
h)neîntocmirea de către administratorii bazinelor piscicole amenajate a Regulamentului de pescuit recreativ/sportiv.
Art. 542
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500.000 lei la 3.500.000 lei:
a)capturarea peştilor cu ajutorul uneltelor de pescuit din plasa sau cu pripoane în apele de munte;
b)pescuitul recreativ/sportiv al oricăror vieţuitoare acvatice vii în perioadele şi în zonele de prohibiţie.Art. 55
[textul din Art. 55 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 34. din Legea 298/2004]
Art. 551
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei:
a)plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din lăţimea râurilor sau a canalelor;
b)utilizarea setcilor sau avelor de orice fel în cadrul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile Belciuc-Erenciuc şi în lacurile litorale;
c)nemarcarea uneltelor de pescuit;
d)neducerea la îndeplinire, la termenele şi în condiţiile stabilite, a măsurilor dispuse de către inspectorul piscicol.
Art. 552
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei:
a)oprirea, abaterea apelor curgătoare sau scurgerea apei totală/parţială din bazinele piscicole amenajate, fără acordul administratorului, proprietarului sau al deţinătorului folosinţei piscicole;
b)introducerea în bazinele piscicole naturale sau în bazinele piscicole amenajate, fără avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a speciilor, raselor sau hibrizilor de resurse acvatice vii, altele decât cele existente;
c)lipsa licenţei pentru desfăşurarea activităţii de acvacultură.
Art. 553
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 16.000.000 lei la 32.000.000 lei:
a)reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea sau comercializarea exemplarelor sub dimensiunea minimă legală;
b)pescuitul lostriţei fără autorizaţie specială eliberată de administratorul resurselor acvatice vii;
c)refuzul de a permite accesul personalului autorizat pentru controlul navelor/ambarcaţiunilor şi autovehiculelor în unităţile de acvacultură, precum şi în perimetrul bazinelor piscicole exploatate prin pescuit recreativ/sportiv sau comercial;
d)neînscrierea sau ştergerea numărului de identificare al navelor/ambarcaţiunilor de pescuit, precum şi al navelor/ambarcaţiunilor auxiliare de pescuit.
Art. 554
Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000.000 lei la 40.000.000 lei:
a)distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor şi canalelor, a taluzurilor şi malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole;
b)distrugerea sau degradarea din culpă a trecătoarelor pentru peşti, a topliţelor şi a cascadelor podite;
c)distrugerea, degradarea sau micşorarea din culpă a zonelor de protecţie perimetrală a bazinelor piscicole amenajate;
d)neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice;
e)neluarea, la construcţia sau golirea lacurilor de acumulare, a măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii;
f)aruncarea sau depozitarea rumeguşului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi bazinelor piscicole amenajate;
g)pescuitul cu momeli metalice şi cu peşti artificiali în râurile populate cu lostriţă;
h)prinderea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu excepţia Dunării şi Prutului;
i)pescuitul în scop comercial pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj;
j)neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale ale resurselor acvatice vii.Art. 56
[textul din Art. 56 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 36. din Legea 298/2004]
Art. 561
(1)Următoarele fapte constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la i 00.000.000 lei:
a)lipsa licenţei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni şi/sau a autorizaţiei de pescuit;
b)producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, setcilor, avelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;
c)pescuitul cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime prevăzute de lege;
d)reducerea debitului şi a volumului de apă în amenajările piscicole în scop de furt, respectiv pentru pescuit ilegal;
e)închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile sau terenurile inundate, de către persoane neautorizate;
f)furtul de peşte, prin orice mijloace şi metode, din amenajările piscicole.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 562
(1)Următoarele fapte constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă penală de la 300.000.000 lei la 800.000.000 lei:
a)pescuitul în scop comercial în bazinele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor sau al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte din zonele de reproducere naturală;
b)producerea, importul, confecţionarea, deţinerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament;
c)pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare şi agăţătoare, prin greblare sau harponare;
d)pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine;
e)pescuitul electric neautorizat, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, pescuitul cu unelte de plasă monofilament, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau a vieţuitoarelor acvatice;
f)pescuitul sturionilor sau al lostriţei sub dimensiunile legale în alt scop decât pentru repopulare;
g)comercializarea ilegală a peştelui, icrelor şi produselor din peşte ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării, fără documentele legale.
(2)Tentativa se pedepseşte.
(3)Urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac în regim de urgenţă, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală privind urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante.Art. 57
[textul din Art. 57 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 38. din Legea 298/2004]
Art. 571
[textul din Art. 57^1 din titlul VI a fost abrogat la 13-mai-2005 de Art. I, punctul 18. din Legea 113/2005]Art. 58
[textul din Art. 58 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 40. din Legea 298/2004]
Art. 581
Orice hotărâre judecătorească, care pronunţă o condamnare pentru infracţiuni în materie de pescuit, poate exclude autorul infracţiunii din organizaţiile de producători pentru o perioadă cuprinsă între 1 an şi 3 ani.Art. 59
[textul din Art. 59 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 42. din Legea 298/2004]
Art. 60
[textul din Art. 60 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 42. din Legea 298/2004]
Art. 61
[textul din Art. 61 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 43. din Legea 298/2004]
Art. 611
(1)Cuantumul despăgubirilor datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii prin infracţiuni/contravenţii se stabileşte de experţi, se hotărăşte de instanţele judecătoreşti şi revine, după caz, bugetului de stat şi/sau gestionarilor resurselor acvatice vii din bazinele piscicole naturale şi/sau proprietarilor/deţinătorilor bazinelor piscicole amenajate.
(2)În vederea stabilirii despăgubirilor datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii, prin contravenţii/infracţiuni săvârşite în perioada de prohibiţie, în perimetrul rezervaţiilor sau al bazinelor piscicole amenajate, se va avea în vedere triplul preţului de piaţă, pe specii, pentru peşte şi alte vieţuitoare acvatice, din ziua şi zona în care s-a săvârşit fapta.Art. 62
[textul din Art. 62 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 44. din Legea 298/2004]
Art. 621
(1)Sunt supuse confiscării uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, mijloacele de transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea faptei.
(2)Bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei/infracţiunii, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt, de asemenea, supuse confiscării.
(3)În cazurile de confiscare a bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2), organele de constatare dispun, prin documentul încheiat, valorificarea lor în condiţiile legii.Art. 63
[textul din Art. 63 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 46. din Legea 298/2004]
Art. 631
Constatarea faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale la prezenta lege se fac de către personalul cu drept de control din cadrul Inspecţiei Piscicole, de personalul abilitat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, de personalul cu drept de control al Gărzii Naţionale de Mediu şi de către personalul cu drept de control din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», pentru zona sa de responsabilitate, precum şi de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.Art. 64
[textul din Art. 64 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 48. din Legea 298/2004]
Art. 641
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.Art. 65
[textul din Art. 65 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 50. din Legea 298/2004]
Art. 66
[textul din Art. 66 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 50. din Legea 298/2004]
Art. 67
[textul din Art. 67 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 50. din Legea 298/2004]
Art. 68
[textul din Art. 68 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 50. din Legea 298/2004]
Art. 69
[textul din Art. 69 din titlul VI a fost abrogat la 04-iul-2004 de Art. I, punctul 50. din Legea 298/2004]